Criză în supermarketuri! Produse precum laptele și apa au început să fie aproape inexistente pe rafturile magazinelor din Marea Britanie .
Criză în supermarketuri! Lipsesc alimente de uz zilnic de pe rafturile magazinelor din Marea Britanie
„Fără marfă, nu mai avem afacere. Avem rafturile goale, nu vor mai intra clienţi.”, a declarat Satyan Patel, proprietarul unui magazin alimentar din centrul Londrei, care spune că de trei săptămâni nu mai are pe rafturi sticle de apă, iar de săptămâna trecută a rămas fără băuturi carbogazoase.
Au început să lipsească chiar şi apa şi laptele de pe rafturile magazinelor din Marea Britanie.
„Am decis să ne reducem stocurile din cauza COVID-19, dar acum ne este dificil să procurăm unele produse pentru că pur şi simplu nu se găsesc”, declară Satyan Patel.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„Nu avem stocuri, nu mai avem nimic în depozite. Sunt goluri peste tot. Primim uneori doar o cantitate mică din unele produse. Ducem lipsă şi de apă”, a declarat o asistentă de vânzări de la un alt supermarket.
Directorul executiv al unui lanț de supermarketuri din Marea Britanie a explicat de ce compania şi-a redus distribuţia, și anume pentru că nu are îndeajuns de mulți şoferi de camioane. „În fiecare zi avem mai puţin cu 10% din marfa pe care am comandat-o”, a declarat, dezamăgit, directorul executiv pe un blog online.