Tinerii încep deja să meargă la colindat pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă pe fiecare stradă din țară, însă există câteva colinde specifice pe care aceștia le cântă cu sufletul plin de căldură, perfecte pentru perioada de dinainte de Crăciun. Iată colindele pentru perioada Crăciunului și versurile acestora.
Cu ce colinde se merge înainte de Crăciun 2023
Crăciunul este celebrat în jurul lumii la data de 25 decembrie 2023, iar în România, colindele se aud în întreaga țară încă de la începutul lunii, din momentul în care cei mici îl așteaptă nerăbdător
Seara de Ajun este una dintre cele mai importante pentru colindători, aceștia vestind Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, iar cel mai des întâlnit colind ce este cântat în această seară magică este „Steaua sus răsare”. Acest colind tradițional este cântat de colindătorii ce merg să vestească Nașterea Mântuitorului, iar aceștia sunt însoțiți de o stea strălucitoare, ce este asemănată stelei ce i-a călăuzit pe cei trei magi către locul în
Deși acesta este cel mai comun colind auzit în noaptea de Ajun, urechile românilor sunt încântate și de alte melodii care să facă referire la noaptea magică a Crăciunului, precum „În drum spre Viflaim”, „Nașterea Domnului nostru”, „Vestirea Păstorilor”, „Închinarea Păstorilor”, „Închinarea Magilor” și „Pornirea Magilor după stea” sau „Astăzi s-a născut Hristos”, potrivit playtech.ro.
Versurile colindelor de Crăciun
În drum spre Viflaim
Pe strada din Viflaim
Merge Maica cu Iosif Isus s-a născut în seara de CrăciunCând din Viflaim să iasă
Se opriră la o casă Isus s-a născut în seara de CrăciunLângă poartă un tânăr sta
și pe dânșii îi întreba Isus s-a născut în seara de CrăciunCitește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
De unde veniți, drumeți?
Tocmai de la Nazaret Isus s-a născut în seara de CrăciunFie-ți milă, tânăr bun
și nu ne lăsa pe drum Isus s-a născut în seara de CrăciunCă afară-i frig și noapte
Maica Sfântă nu mai poate Isus s-a născut în seara de CrăciunTânărul fiind milos
Le răspunse bucuros Isus s-a născut în seara de CrăciunNu departe de imaş
Are tata miei in grajd Isus s-a născut în seara de CrăciunIosif și Maica s-au dus
Si la grajd ei au ajuns Isus s-a născut în seara de CrăciunCitește și: Mesaje și urări de Crăciun 2023 în limba engleză
Și l-au născut pe Isus
și l-au născut pe Isus Isus s-a născut în seara de Crăciun Isus s-a născut în seara de CrăciunNașterea Domnului nostru
Naşterea Domnului nostru
Noi toţi o ştim, cum o fostu
Dimineaţa lui Crăciun.
În iesle sărăcăcioasă
Vrut-a Domnul să se nască
Dimineaţa lui Crăciun.
Şi când s-o născut Hristosu
Irod o fost mâniosu
Dimineaţa lui Crăciun.
Şi-o dat o poruncă-n ţară
Pe toţi pruncii să-i omoară
Dimineaţa lui Crăciun.
De doi ani şi mai în josu
Ca să-l taie pe Hristosu
Dimineaţa lui Crăciun.
Pe Hristos nu l-o tăiatu
Maica Sfântă nu l-o datu
Dimineaţa lui Crăciun.
Şi de acum, până-n vecie
Mila Domnului să fie
Dimineaţa lui Crăciun
Plecarea Magilor
Dacă magii au plecat
De la craiul fermecat
Steaua iar le-a răsărit
Drumul ei l-au urmărit.
Pân-a fost oprită sus
Unde s-a născut Iisus
Magii dorm, visând și-așteaptă
Răsplătirea lor cea dreaptă.
Steaua sus răsare
Steaua sus răsare
Ca o taină mare
Steaua strălucește
Și lumii vestește
Și lumii vestește
Ca astăzi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naște pe Mesia
Naște pe Mesia
Magii cum zăriră
Steaua și porniră
Mergând după rază
Pe Hristos sa-l vază
Pe Hristos sa-l vază
Și dacă porniră
Îndată-L găsiră
La Dansul intrară
Și se închinară
Și se închinară
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Ducând fiecare
Bucurie mare
Bucurie mare
Care bucurie
Și aici sa fie
De la tinerețe
Pan-la bătrânețe
Pan-la bătrânețe
Astăzi s-a născut Hristos
Astăzi s-a născut Hristos,
Mesia chip luminos
Lăudați și cântați,
Și vă bucurați!
Mititel, înfășetel,
În scutec de bumbăcel,
Lăudați și cântați,
Și vă bucurați!
Vântul bate, nu-l răzbate,
Neaua ninge, nu-l atinge,
Lăudați și cântați,
Și vă bucurați!
Și de acum până-n vecie,
Mila Domnului să fie,
Lăudați și cântați,
Și vă bucurați!