Cu ce se ocupa Moldo de la Casa iubirii, înainte de a se înscrie la emisiune pentru a-și căuta jumătatea! Iată ce meserie a avut acesta până la vârsta de 20 de ani și unde lucrează în prezent

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 07 nov 2024, 22:50

Moldo se numără printre cei mai carismatici și apreciați concurenți din sezonul al treilea al emisiunii Casa iubirii! Acesta s-a înscris cu speranța că își va întâlni perechea în cadrul show-ului!

Moldo a intrat în Casa iubirii încrezător că își va găsi jumătatea și vor pune împreună bazele unei relații frumoase și reușite. Acesta are doar 25 de ani și până în prezent a avut doar relații pasagere și a trecut prin câteva dezamăgiri mari, însă are de gând să lupte cu toate armele în clipă în care va consideră că și-a întâlnit perechea ideală. Deși a afișat mereu în cadrul show-ului o atitudine pozitivă și s-a arătat dornic să cunoască mai întâi toate fetele, în cele din urmă a fost și aici dezamăgit.

Ce meserie are în prezent Moldo de la Casa iubirii

Moldo, pe numele lui complet, Robert Iulian Moldoveanu, provine din Constanța și a jucat fotbal la nivel profesionist până la vârstă de 20 de ani, iar apoi a revenit la prima lui mare pasiune și în prezent este un talentat hair stylist.

Citește și: Moldo este dărâmat din cauza lui Criss. Ce părere au colegii săi din „Casa iubirii” despre situația lor: „Te ia la mișto! Nu e serioasă”

Motivația lui Moldo de a se înscrie în emisiunea Casa iubirii este clară și sinceră: dorește să cunoască o fată într-un mod autentic și real. Se descrie că fiind un om cu capul pe umeri și cu un suflet foarte frumos. Consideră că s-a maturizat rapid în special datorită disciplinei impuse de sport și a perioadelor lungi petrecute departe de casă, în cantonamente. Își iubește foarte mult părinții și le este recunoscător pentru educația și sprijinul oferit de-a lungul anilor.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Moldo a venit în Casa iubirii dornic să își caute jumătatea

Încă de la intrarea să în Casa iubirii, Moldo a declarat faptul că își dorește o relație serioasă, care să ducă la căsătorie.

Visul lui este să își întemeieze o familie și să știe că are alături pe cineva de încredere, alături de care să poată face planuri mărețe. La început, Moldo și-a îndreptat atenția către Teodora, de care s-a simțit atras și pe care și-a dorit să o cunoască mai bine, însă în cele din urmă aceștia au decis să pună punct perioadei lor de cunoaștere, deoarece Teodora s-a reorientat către Robi.

Citește și: Criss, dezvăluiri surprinzătoare despre sentimentele ei față de Antoni: „Aș simți să mă apropii de el din nou”. Cum reacționează Moldo: „Am fost luat de fraier”

La scurtă vreme, Moldo a fost fascinat de frumusețea lui Criss și a început să se apropie din ce în ce mai mult de ea, însă la un moment dat a observat că este folosit de aceasta pentru a-și stârni interesul lui Robi, în speranța că o va părăsi pe Teodora și se va îndrepta către ea, însă în

prezent această este din nou singură și în căutarea unui nou partener.