„Cu tupeu însă am zâmbit și m-am așezat lângă ea”. Cum a reacționat Rona Hartner când o necunoscută a venit la ea în aeroportul din Cluj Napoca

Author: Diana Ghita
Actualizat: 24 aug 2024, 02:05

Rona Hartner a fost abordată de o fană, în aeroport

Sursa: Facebook Rona Hartner

Fiind o fire foarte dezinvoltă și prietenoasă, Rona Hartner a acumulat o comunitate impresionantă de fani, care au apreciat-o pe tot parcursul vieții și al carierei sale.

Artista Rona Hartner a murit joi, pe 23 noiembrie, la vârsta de 50 de ani. Aceasta a pierdut lupta cu o formă severă de cancer în stadiul 4, care îi acaparase plămânii și creierul. În urma ei, vedeta a lăsat multe lacrimi, atât în rândul familiei, cât și al fanilor ei.

Fanii sunt profund îndurerați de decesul Ronei Hartner

Cei care o apreciau pe actriță pentru sufletul ei tânăr și talentul remarcabil au fost complet dărâmați de vestea morții sale, pe care a dat-o chiar sora ei, Rinda, pe pagina de Facebook a vedetei.

„Sunt Rinda. Cu lacrimi în ochi vă scriu să vă dau detalii pentru inhumarea surorii mele. Rona va pleca luni din Toulon către țara ei iubită, va fi la capela din Cimitirul Bellu Catolic, din București, de miercuri până vineri la 12:00, când o să o conducem pe ultimul drum să se odihnească alături de strămoșii noștri.”,  a transmis sora cântăreței.

Bulversați de acest anunț, fanii Ronei Hartner au postat diverse mesaje în care și-au exprimat regretul și durerea față de moartea iubitei artiste. Însă, printre postările acestora, a ieșit în evidență povestea unei femei care s-a împrietenit cu celebra actriță pe aeroportul din Cluj Napoca.

„Acum câteva luni, într-o aglomerare nebună în aeroportul din Cluj-Napoca, zării o față cunoscută pe care nu știam de unde să o iau. Cu tupeu însă am zâmbit și m-am așezat lângă ea, întrebând-o ce mai face”, a povestit admiratoarea Ronei.

Rona Hartner s-a împrietenit cu admiratoarea din aeroport
[Sursa: Facebook Anca Deac]

Citește și: Cât de frumoasă era Rona Hartner! Imagini neștiute cu ea din tinerețe și adevărul despre relația cu președintele Constantinescu

Cum a reacționat Rona Hartner când necunoscuta a venit la ea

Actrița, prietenoasă și veselă din fire, s-a purtat foarte frumos cu fana ei, vorbind de parcă deja s-ar fi cunoscut de mult timp.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„Ne comportam amândouă ca și cum ne cunoșteam de-o viață”,  a dezvăluit femeia care, mai apoi, a întrebat-o pe Rona Hartner:  „Cum e viața la Nice, care-s prețurile, ce-mi recomanzi?”, spunându-i că era prima dată când vizita acea zonă.

Vedeta a discutat într-un mod foarte degajat cu admiratoarea ei, dându-i sfaturi la fel cum i-ar fi dat unei persoane apropiate: „Mi-a răspuns ca celui mai bun prieten, după care ne-am salutat și mi-am văzut de treabă”.

Ba mai mult, Rona s-a arătat dispusă să facă și o poză cu proaspăta ei prietenă, arătându-se foarte bine-dispusă de compania fanei sale entuziaste.

„La câteva minute, nu m-am răbdat și m-am întors ca să fac și-o poză. Zâmbim amândouă.”,  a mai scris admiratoarea în postare, unde a atașat și poza cu ele două.

Nu în ultimul rând, femeia a ținut să încheie mesajul de pe Facebook exprimându-și condoleanțele pentru moartea îndrăgitei artiste: „Rona Hartner, drum lin, fie ca acolo unde ai ajuns să ai motive să zâmbești zilnic!”.

Citește și: Ce este boala nemiloasă cu care s-a luptat Rona Hartner ”Am ținut totul în mine și am suferit. Corpul a reacționat”