Primăria a declarat că toți cei patru lei din grădina zoologică din Târgoviște sunt în adăposturile lor, motiv pentru care nu se știe, încă, de unde a venit leul respectiv.
Cui aparține leul care a umblat liber pe străzile din Târgoviște
„Primăria Municipiului Târgoviște aduce la cunoștința opiniei publice faptul că cei patru lei deținuți de Grădina Zoologică din Târgoviște – două femele și doi masculi-, se află și s-au aflat tot timpul în siguranță, în adăposturile special amenajate pentru ei”, a anunțat municipalitatea.
Un leu a umblat liber pe străzile din Târgoviște, iar oamenii au fost atenționați prin mesaje RO-ALERT să rămână în case și să nu se apropie de felină dacă o întâlnesc.
Mai multe echipaje de la inspectoratul pentru situații de urgență, jandarmerie și poliție, se străduiesc să găsească animalul. Până la acest moment, nu se știe a cui este felina și de unde a apărut.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Primul mesaj RO-ALERT a fost transmis la 10:52, după ce un bărbat a anunțat la 112 că a văzut leul în cartierul Priseaca, situat la marginea municipiului Târgoviște.
Leul, care a fost văzut la aproximativ 30 de metri distanță, părea să fie o femelă. Imediat, echipajele au plecat în căutarea animalului, iar 45 de minute mai târziu, la ora 11:34, ISU a anunțat că leul ar fi fost găsit în zona Romlux, la circa doi kilometri de primul loc în care a fost observat.
Citeste si: Ajutoare de stat pentru crescătorii români de animale. Europa ne trimite aproape 100 de milioane de euro
Localnicii au fost avertizați să rămână în case și să stea departe de animal, să nu se aventureze pentru a se fotografia cu ei. De asemenea, autoritățile încearcă să stabilească de unde a apărut leul, având în vedere că Grădina Zoologică a anunțat că leii săi sunt cu toții în cuști.
Un echipaj a verificat un centru de agrement, care a deținut cândva doi lei, dar au fost predați la zoo. În final, este posibil ca ce leul să aparțină cuiva care nu l-a declarat.