Culiță Sterp a aflat cine i-a furat banii din seif?! Nimeni nu ar fi crezut că ei sunt hoții: „I-am adus în casă”

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 20 oct 2022, 10:47

Culiță Sterp a aflat cine i-a furat banii din seif

Familia Sterp a trecut prin momente grele în urmă cu câteva luni, atunci când le-a fost spartă casa. Culiță Sterp a povestit, la acea vreme, că i s-a furat un seif plin cu bani. Cine sunt, de fapt, făptașii?

În urmă cu câteva lui, Culiță Sterp povestea pe canalul său de YouTube că i-a fost spartă casa, iar hoții au furat un seif plin cu bani. Acesta le-a cerut ajutorul fanilor, pentru a afla cine sunt hoții, în schimbul unei recompense. Recent, artistul a făcut o serie de mărturisiri care i-a pus pe gânduri pe cei de acasă. Invitat în cadrul unui podcast, artistul a dat de înțeles că a descoperit cine i-a furat seiful plin cu bani.

Culiță Sterp:"Mi s-a furat seiful tot de prietenii ăia în care am avut eu încredere"

 Culiță Sterp, la câteva luni după ce a fost prădat de hoți și lăsat fără seiful în care se aflau zeci de mii de euro, a dat de înțeles că a aflat cine sunt făptașii. În cadrul unui podcast, artistul  a declarat că regretă  încrederea acordată unor oameni pe care îi credea prieteni și pe care i-a considerat parte din familie.

Culiță Sterp a aflat cine i-a furat banii din seif

"Cel mai mare regret al meu este că am avut încredere în oamenii care nu meritau. Am fost prea bun cu oamenii care nu meritau. Dacă eram altfel, probabil aveam mai mulți bani în cont acum, drept dovadă că mi s-a furat seiful, tot de prietenii ăia în care am avut eu încredere și i-am adus în casă.  Nu doar de asta, dar de multe ori mi s-a arătat.", a declarat Culiță Sterp, în cadrul unui podcast. 

Citeste si: Culiță Sterp nu are niciun dubiu în ce privește hoții care i-au furat seiful: "Mi-am schimbat cercul de prieteni din cauza asta" Incredibil cine ar fi comis jaful

Cum au reușit hoții său fure seiful de 100 de kilograme

La momentul la care furtul s-a produs, Culiță a ținut să dezvăluie câteva detalii din anchetă. Cântărețul și oamenii legii presupuneau, la acea vreme, că mai multe persoane au fost implicate în spargere, ținând cont că seiful care a fost furat din casa familiei Sterp cântărea peste 100 de kilograme.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Culiță Sterp a aflat cine i-a furat banii din seif

"Cred că ați auzit toți că la noi acasă a avut loc o spargere. Mi s-a furat un seif cu foarte mulți bani și când zic 'foarte mulți' nu mă refer la mii de euro, nici la zeci de mii de euro. A fost la noi acasă Poliția, ei au zis că au fost minim 3-4 hoți.

Pentru cine întreabă de camere de filmat, nu-i normal într-o comună civilizată camerele de filmat să nu meargă din iulie 2021. Noi aveam o cameră, într-adevăr, la noi acasă. Bineînțeles că hoții au întors-o, și-au făcut treaba. Nu s-a putut vedea. Eu m-am gândit, cum au fost mai mulți hoți, cu siguranță o să se spargă unul dintre ei, că ba nu se înțeleg să împartă banii și ei așa sunt, se dau în gât unii pe alții. Sau dacă cineva a văzut un seif, seiful a fost foarte mare, de peste 100 de kilograme, cât jumătate de frigider. Era gri, în caz că îl vedeți pe undeva aruncat, printr-o pădure, ăsta e un indiciu, al meu era cu cod.", spunea Culiță Sterp pe atunci, în vlogul său.

Citeste si: Carmen de la Sălciua, prima reacție după acuzațiile lui Culiță Sterp și dezvăluirile mamei Geta: "Unii latră pentru a atrage atenția asupra lor atunci când se simt invizibili"