Cu toții știu că relația dintre Daniela Iliescu și Mama Geta este una tensionată, întrucât mama lui Culiță Sterp a dat de înțeles acest lucru într-o emisiune TV, acum câteva luni. De asemenea, și iubita artistului a vorbit de mai multe ori de gesturile urâte pe care le au unii membri din familia lui față de ea.
Ce înțelegere a făcut Culiță Sterp cu Mama Geta și Daniela Iliescu
Pe fondul neînțelegerilor dintre mama și soția lui, Culiță Sterp a fost întrebat de Adiță, moderatorul emisiunii, despre părerea pe care o are vizavi de această situație complicată dintre cele două. Manelistul a explicat că, dacă nu se pot înțelege sub nicio formă, cel puțin să păstreze o relație decentă și să nu mai intre în conflicte, de dragul lui.
„Mamă, sunt copilul tău, Daniela, sunt bărbatul tău, încercați, din respect pentru mine, de dragul meu, să vă înțelegeți, dacă se poate, dacă nu, să menținem o relație cât de cât bună”, le-a
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă
Cum se înțelege Culiță Sterp cu părinții Danielei Iliescu
Ulterior, artistul a ținut să facă o comparație între relația dintre Daniela și Mama Geta și relația lui cu părinții Danielei, cu care a dezvăluit că nu a avut niciodată vreo discuție contradictorie. De asemenea, acesta a adăugat că socrii lui nu au făcut vreodată un gest urât față de el și că au un respect reciproc unii față de ceilalți.
„În cinci ani de zile, aproape cinci ani, de când stau cu Daniela, o dată nu m-au deranjat cu o vorbă. E lucru mare să te înțelegi atât de bine cu socrii tăi”, a mărturisit Culiță Sterp.
Mai departe, cântărețul a dat de înțeles că, în ciuda acestor tensiuni dintre familia lui și Daniela, aceasta și fiul lor, Milan, se află pe primul loc în viața lui și nimeni nu poate schimba asta: „Daniela și Milan înseamnă tot pentru mine.(...) Cea mai mare fericire, pentru mine, sunt ei doi și mă bucur atât de mult că mi-a dat Dumnezeu o familie așa de frumoasă. N-am cunoscut ce-i dragostea adevărată decât acum, când am un copil.(...) Cea mai mare realizare sunt băiatul meu și soția mea, Daniela. Nu mi-aș vedea viața fără ea”.