După ani de călătorii în destinații exotice, studii în marile centre universitare ale lumii și experiențe de afaceri în diverse colțuri ale lumii, Daniel a decis că România, și mai exact Cârlibaba, este locul unde își va întemeia o viață mai liniștită și autentică.
Citește și: Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, din Amsterdam, direct la Cârlibaba
Olandezul se declară îndrăgostit de România
Daniel van Soest a ajuns pentru prima dată în Bucovina acum 22 de ani și, încă de atunci, locurile și atmosfera din satul Cârlibaba l-au cucerit definitiv. Cu timpul, Daniel a învățat să se adapteze traiului din România, învățând limba și înțelegând valorile locale, devenind astfel un „om de al locului”. În plus, a reușit să construiască o legătură specială cu sătenii, care l-au primit cu brațele deschise și care se bucură de prezența sa.
Citește și: Duminică, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”, generația Z încotro?
Una dintre cele mai mari schimbări a venit în timpul pandemiei, când Daniel a luat hotărârea de a-și vinde casa din Olanda și de a se muta definitiv în Cârlibaba, la poalele munților Rodnei.
„În Olanda nu există așa ceva. Natura aici e așa de vastă, așa ceva în Olanda nu mai există. Cel mai mult îmi place liniștea, aerul curat, unde ieși din satul ăsta ai natură, ai pădure, și iarna și vara.”, a spus Daniel la ” Asta-i România ”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Anunț pentru beneficiarele voucherelor de alimente. Când vor fi alimentate cardurile
Daniela s-a îndrăgostit iremediabil de România, dar și de Gabriela
Căsătorit cu Gabriela, o femeie din Constanța, Daniel a găsit în Bucovina un loc de refugiu și liniște, acolo unde a simțit că poate trăi în acord cu natura și în armonie cu tradițiile locale.
Citește și: Duminică, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”, la 16 ani, mamă și tată pentru frații săi
„Ne-am întâlnit întâmplător la restaurantul părinților lor și în 2-3 luni eram deja împreună. Cârlibaba a fost predestinată.”, a spus aceasta.
Gabriela a fost alături de Daniel în această transformare, cei doi fiind împreună de aproape 20 de ani, învățând unul de la altul și făcând față împreună diferențelor culturale.
Deși Daniel și Gabriela au trăit 15 ani în Olanda, Gabriela nu s-a acomodat acolo, simțind că diferențele culturale erau prea mari pentru ea.
„Eu n-am putut să mă acomodez. E o țară frumoasă, dar diferențele culturale sau sunt mult prea înrădăcinată de țara mea.”, a spus ea. Astfel, mutarea la Cârlibaba a fost decizia care le-a schimbat viața în mod semnificativ.Astăzi, Daniel și Gabriela trăiesc o viață simplă și frumoasă în Cârlibaba, un loc care le oferă liniște, natură și o legătură profundă cu tradițiile românești. Daniel van Soest este un exemplu de integrare armonioasă într-un alt ritm de viață, un olandez care a descoperit frumusețea României și a ales să o facă casa lui.