Dezvăluirea pe care a făcut-o marți Shannen Doherty a produs un val de emoție. Actrița în vârstă de 48 de ani a anunțat în emisiunea "Good Morning America", difuzată de postul american de televiziune ABC News, că suferă de cancer în stadiul 4, la trei ani după ce a terminat tratamentul și a fost declarată vindecată.
Diagnosticul este terifiant. În stadiul 4, cancerul s-a răspândit și în alte zone ale corpului, iar șansele de supraviețuire sunt foarte mici.
Shannen Doherty a fost diagnosticată prima dată cu cancer de sân în 2015. După doi ani de tratament, boala a intrat în remisie. Ea a aflat la începutul anului trecut că este din nou bolnavă, dar a ales să dezvăluie acest lucru acum pentru că informația apare în documentele depuse la instanță, într-un proces în care se judecă cu o companie de asigurări.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cititi mai multe pe eva.ro.