O mare parte a pensiilor din România au fost recalculate până la data de 1 septembrie 2024, atunci când a intrat în vigoare noua lege a pensiilor, însă există pensionari care nu au primit încă decizii de recalculare. Iată cum a reușit un pensionar să primească patru pensii în decembrie.
Cum a reușit un pensionar să primească patru pensii în decembrie
Recalcularea pensiilor a avut loc până la data de 1 septembrie 2024 și s-a concentrat pe nu mai puțin de 4.900.000
Mai mult de atât, încă există pensionari care au depus dosare de pensie în lunile iunie-august și nu au primit nici până în luna decembrie prima pensie. Procesul de recalculare a fost îngreunat de sistemul informatic unitar care nu funcționează.
S-a început calcularea pensiilor pentru persoanele care și-au depus dosarul în septembrie, iar un pensionar din România a împărtășit cu alți pensionari decizia pe care a primit-o, unde este notat că a muncit peste 60 de ani, acumulând astfel 45,8 puncte din care 10,8 au fost puncte de stabilitate. După peste 60 de ani de muncă, pensionarul a primit o pensie de 3.700 de lei.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Deși a primit decizia, pensionarul este nemulțumit de întârzierea cu care a primit pensia. „În sfârșit, după lupte grele duse timp de peste 100 de zile și petiție scrisă către Ministerul Muncii, Casa de pensii, am primit decizia de pensie emisă încă din 04.12.2024.”, a spus pensionarul, potrivit newsweek.ro.
Suma primită a depășit 14.000 de lei
Pensionarul a primit astfel patru pensii în luna decembrie, fiind virată pe cardul pensionarului suma de 14.800 de lei. „Am primit astăzi și banii pe card pentru pensia din ultimele 4 luni. M-au stresat aproape 4 luni cu un răspuns care are totuși un termen legal depășit”, a menționat pensionarul, potrivit aceleiași surse.
Acesta a fost un caz fericit, deoarece zeci de mii de pensionari și-au depus dosarele de pensionare în ultimele luni și nu au reușit să primească niciun ban din pensie în pragul sărbătorilor de iarnă.