Cum afli daca ai avut coronavirus fara simptome. Analizele de sange care arata daca ai fost infectat

Author: L.S.
Actualizat: 27 ian 2021, 04:35

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că numărul celor care au fost infectaţi cu noul coronavirus în România este mult mai mare decât cel raportat oficial.

Concret, expertul susţine că numărul real de cazuri este, „probabil, între 10 şi 20 de ori mai mare” decât cel depistat

Cei care vor să vadă dacă au trecut prin boală fără să-şi dea seama pot face aceste teste de identificare a anticorpilor indepenedent de campania organizată de autorităţi.

Concret, mai multe clinici private pun la dispoziţia pacienţilor astfel de analize contra cost.

Este vorba de teste de anticorpi de tip IgM şi de tip IgG. Clinicile susţin că aceste teste care utilizează probe recoltate din sânge sunt utilizate cu succes pe plan internaţional în lupta împotriva virusului SARS-CoV-2. Testele care pot detecta în sânge prezenţa anticorpilor de tip Imunoglobulină G (IgG), produşi de organism ca răspuns la infecţia cu coronavirusul SARS-CoV-2, costă 95 de lei, iar pentru o acurateţe optimă, experţii recomandă repetarea acestui test în interval de cel mult o lună, rezultatele putând fi analizate astfel în dinamică.

Testul are o acurateţe de 99% şi specificitate de 99,5%, fiind aprobat la sfârşitul lunii aprilie pentru utilizare în UE, după succesul acreditării sale în SUA”, susţin reprezentanţii unei reţele medicale private.

Citeste si: Raed Arafat, dezvaluiri socante. Sunt cresteri majore la numarul de pacienti in Terapie Intensiva

Citeste si: Stare de alerta! Noile masuri de relaxare pe care trebui sa le stii

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire

Citeste si: Anuntul lui Alexandru Rafila: care este numarul real al cazurilor de COVID din Romania

 

 

 

Taguri: