Cosmin s-a operat la ochi imediat după ce a fost descalificat din „Casa iubirii”, din cauză că a încălcat regulamentul emisiunii. Tânărul a suferit intervenția la începutul acestei săptămâni, iar aseară a intrat live pe TikTok, bandajat la ochiul operat.
Cum se simte Cosmin după operația la ochi
În cadrul transmisiunii live, fostul concurent a venit cu noi vești despre starea lui de sănătate.
Pe live a intrat și fostul lui coleg, Laurențiu Suciu, care l-a întrebat cât l-a costat operația, iar Cosmin a spus că, în total, a cheltuit în jur de 400 de euro cu intervenția.
Înainte de a intra în direct cu Laur, Cosmin a discutat cu Radu, câștigătorul sezonului 2 din „Casa iubirii”, care l-a pus să-și dea jos bandajul de la ochi, pentru a le arăta fanilor cum se prezintă după operație. La prima vedere, Cosmin nu pare să fie într-o stare gravă, întrucât era doar puțin umflat la ochi, semn că Radu a avut dreptate când a transmis, luni seară, că intervenția fostului său coleg nu a fost una periculoasă.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Ce a mai pățit Cosmin la scurt timp după descalificare
Deși tânărul este într-o stare bună după operație, necazurile par să se țină lanț de el, întrucât, după ce a fost descalificat din show-ul matrimonial duminică, fostul concurent i-a povestit lui Radu că a avut o problemă cu instalația sanitară, întrucât i s-au spart țevile.
De asemenea, Cosmin trece, în aceste momente, prin niște clipe foarte grele, întrucât dorul de iubita lui, Ștefania, îl apasă din ce în ce mai mult.
Radu: „Cred că e fiecare zi e un coșmar pentru tine. (...) Să iubești un om și să nu poată să fie lângă tine...”.
Cosmin: „Mă învârt prin casă de nebun. Încerc să-mi distrag atenția, dar nu știu cu ce.(...) Mă gândesc la ea, mă gândesc că nu e bine acolo, că e singură, că se simte aiurea. Mi-e și mie greu fără ea.(...) Mândra mea s-a cerut după mine, dar până vine tot nu-s bine”.