Se pare că știm de unde a moștenit Giuly frumusețea. Într-o postare de pe pagina sa de Instagram, Giuly apare alături de părinții ei, iar asemănarea dintre concurentă și mama sa e izbitoare!
Cum arată mama lui Giuly din Casa Iubirii
Dacă vă întrebați cum arată mama lui Giuly, ei bine, este la fel de frumoasă precum fiica ei și parcă la fel de tânără.
Concurenta din Casa Iubirii, care a intrat nu de mult în emisiune, se mândrește cu mama sa pe rețelele sociale. Iată în ce ipostază au fost fotografiate cele două și cum arată mama lui Giuly!
Cei trei au fost fotografiați împreună la masa de Paște, în urmă cu un an.
Giuly a reușit să-i câștige inima lui Robert
Giuly a pășit încrezătoare în Casa Iubirii, iar Robert a fost cel care i-a atras atenția încă de la început. Ambițioasă și curajoasă, Giuly a reușit să îi câștige acestuia încrederea, dar și inima, deoarece cei doi sunt deja într-o cunoaștere.
Deși au parte de răutăți ațintite asupra lor în Casă, Giuly și Robert se gândesc doar la relația lor și la cum ar putea proceda pentru ca aceasta să înflorească.
Giuly a adus în discuție de mai multe ori faptul că nu ar vrea să se mute definitv în România, ci într-o altă țară, iar Robert pare să fie de acord cu ea.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Giuly: "Am auzit că ai fost în Bistrița."
Robert: "Eu am auzit că vrea cineva să se însoare cu Bianca."
Giuly: "Mergem împreună cu Bianca la Bistrița."
Robert: "Vii și tu la Bistrița?"
Giuly: "Nu știu, vedem. O să vedem pe parcurs unde ajungem."
Robert: "Poți să vii în vizită. Poate mergem la Satu Mare."
Giuly: "E bine, eu mă gândesc unde ai vrea tu să stai, tu te gândești, de fapt, unde vreau eu să stau."
Robert: "Exact! Dacă situația va fi bună, nu știu dacă asta va fi o problemă. Nu mă limitez la nimic."
Giuly: "Cred că împreună putem ajunge oriunde. Eu am zis că știu că aș putea să construiesc cu Robert absolut orice și că îl văd pe Robert în absolut toate proiectele pe care le am eu pe viitor. Adică, cred și sunt convinsă de faptul că tu ești un plus pentru mine."