Timidă și stingheră în primele zile, Ștefania a reușit în cele din urmă să iasă din zona sa de confort și să lege prietenii și chiar să fure inima unuia dintre concurenți.
Cum arată mama Ștefaniei de la Casa Iubirii
Ștefania a povestit în timpul unei ediții faptul că mama sa a fost cea care a ajutat-o să ajungă la casting, deoarece acestea se aflau în Padova, Italia, iar biletul de avion era destul de costisitor.
Recent, blondina a postat o fotografie alături de mama sa și putem spune că știm de unde a moștenit frumusețea!
„Mami mea,” a scris concurenta, alături de poza de la InstaStory.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Ștefania a reușit să-i fure inima lui Cosmin
În vârstă de 19 ani, Ștefania este cea mai tânără concurentă a emisiunii „Casa Iubirii”, sezonul 3. În ciuda vârstei sale fragede, Ștefania a dat dovadă de maturitate și inteligență emoțională în tot acest timp.
Tânăra concurentă a reușit să-i fure inima lui Cosmin, deși între cei doi există o mică diferență de vârstă.
Cei doi s-au lăsat pradă sentimentelor și emoțiilor puternice, iar acum par să formeze chiar un cuplu în Casa Iubirii.Cei doi îndrăgostiți au avut parte și de primul lor date, în ediția de sâmbătă a emisiunii, chiar de Dragobete. Cosmin i-a pregătit acesteia o surpriză cu totul emoționantă.
Concurentul a intrat în casa fetelor cu unele cadouri, iar emoțiile Ștefaniei au devenit evidente încă de la momentul în care acesta a trecut pragul ușii. Cosmin i-a dăruit iubitei sale un buchet de trandafiri superb de culoare albastră și, în plus, a compus o poezie extrem de emoționantă.
„Încă de la început/ Ochii pe ea i-am avut/ Stătea-n colț, pe canapea/ Două vorbe nu scotea/ Atât de scumpă era/ Când vorbea și când zâmbea/ Încât din mine scotea/ Ce nu știam a avea/ Simțeam să o pupăcesc/ În joacă s-o drăgălesc/ Părul