Cum arată noua carte de identitate electronică. Când devine disponibilă în România și ce beneficii aduce

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 13 mar 2025, 15:44

Procesul de emitere a CEI va fi implementat gradual

Sursa: Captură YouTube

Guvernul României a aprobat, în ședința din 13 martie 2025, trei Hotărâri de Guvern propuse de Ministerul Afacerilor Interne pentru reglementarea emiterii Cărții Electronice de Identitate (CEI).

Cele trei Hotărâri de Guvern stabilesc cadrul tehnic și procedural necesar implementării acestui document la nivel național, transmite mai.gov.ro.

Citește și: Se modifică cartea de identitate: Cum va arăta și ce va scrie pe noul buletin

Când se emite noua carte de identitate electronică

Procesul de emitere a CEI va fi implementat gradual, după cum urmează:

Ce avantaje are noua carte de identitate electronică

Noul document de identitate aduce mai multe avantaje cetățenilor, printre care:

  • Dimensiune standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene.

  • Elemente avansate de securitate, pentru prevenirea falsificării și a furtului de identitate.

  • Utilizare ca document de călătorie în Uniunea Europeană.

  • Acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.

Emiterea

CEI în perioada 20 martie 2025 – iunie 2026 va fi gratuită, costurile fiind acoperite prin fonduri externe nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Citește și: Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi pensia pe card. Documentele pe care trebuie să le depună la Casa Națională de Pensii

CEI va conține informații atât în format tipărit, cât și electronic:

  • Format tipărit: nume, prenume, cetățenie, data nașterii, sex, imaginea facială, CNP, semnătura olografă.

  • Format electronic: toate datele tipărite, plus prenumele părinților, domiciliul, amprentele a două degete ale titularului și certificate digitale pentru autentificare sau semnătură electronică.

De asemenea, datele biometrice, inclusiv impresiunile papilare, vor fi șterse ireversibil din baza de date a autorității emitente după imprimarea CEI, similar procedurii aplicate pașaportului electronic.