Cum arată vila lui Liviu Dragnea din Teleorman! Imobilul nu i-a fost sechestrat! FOTO

Autor: Andrei Ionescu
Liviu Dragnea Foto(4)

Liviu Dragnea

Sursa: Facebook

Cu toate că Liviu Dragnea are sechestru pe avere, el a rămas cu o parte din proprietățile pe care le deținea.

DNA a anunțat că i-a pus sechestru lui Liviu Dragnea ”pe toate bunurile mobile și imobile”, însă G4Media.ro dezvăluia în urmă cu câteva zile că fostul președinte PSD a rămas după sechestru cu două terenuri și o casă în Teleorman, fiind unic proprietar al acestora.

Potrivit sursei citate, Liviu Dragnea ar putea înstrăina oricând proprietățile respective. Casa respectivă, aflată în satul natal Pleașov (județul Teleorman), a fost moștenită de către fostul președinte PSD de la părinți.

El a renovat-o în totalitate. În luna martie a anului 2020, site-ul Știrilekanald.ro publica în exclusivitate imagini cu vila respectivă, aparținându-i lui Liviu Dragnea.

Tatăl lui Liviu Dragnea, Dumitru, a murit în 2004, la vârsta de 73 de ani, iar mama fostului lider PSD, Stanca, a murit în 2001, la 70 de ani. După decesul părinților săi, Liviu Dragnea a moștenit casa părintească din Pleașov, pe care a și trecut-o în declarațiile de avere completate în anii 2008 și 2009. 

Citeste si: Cine este și cum arată iubita lui Liviu Dragnea? Ce vârstă are Irina Tănase și cu se ocupă?

”Casă locuit comuna Saelele, sat Pleaşov, suprafaţă 1626 mp, cotă parte 100%, mod dobândire- act succesiune”, scria Dragnea într-o declarație de avere completată în anul 2008.

Liviu Dragnea are sechestru pe avere până la 130 de milioane de lei!

În articolul citat mai sus, G4Media.ro dezvăluia că Liviu Dragnea are un sechestru pe avere, pus de DNA, de 130 de milioane de lei: 127 de milioane de lei, 280.000 de dolari și 60.000 de euro. Sechestrul provine din cele două dosare penale în care a fost inculpat.

”Curtea uriașă, încărcată de pomi fructiferi, încadrează corpurile vilei de astăzi, foarte elegantă și construită cu bun gust pe locul vechii case părintești.

Întâmplător, la nici 100 de metri se află un teren de sport, inaugurat în ultimii ani, iar drumul care face legătura cu șoseaua principală este de o calitate superioară”, se nota în articolul publicat în 2010 de către Știrilekanald.ro despre vila lui Liviu Dragnea.

Potrivit G4Media.ro, în 2010 Liviu Dragnea a donat casa, anexele și terenul de 1.626 mp fratelui său Viorel, care a murit în 2013.

În 2016, Dragnea a reintrat în posesie, tot printr-un act de donație, dar acest lucru nu a fost menționat vreodată în declarațiile sale de avere ulterioare, inclusiv în cea pe care politicianul a semnat-o la o lună după intrarea sa în pușcărie, în mai 2019, atunci când și-a pierdut mandatul de deputat.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Din ce trăiește Liviu Dragnea acum

În prezent Liviu Dragnea este angajat la firma fiului său, Valentin.

"Cu atâtea sechestre, mai aveţi din ce să trăiţi?", a fost întrebat la TV fostul președinte PSD.

"Nu mor de foame. Trăiesc cu o parte din salariu. Și cu ce câștigă Irina.  Mă mai ajută copiii", răspundea Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a fost condamnat la sfârșitul lui mai 2019 la trei ani și jumătate de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. Liviu Dragnea a fost eliberat condiționat pe 15 iulie 2021. 

Citeste si: Ce avere are acum Liviu Dragnea. Fostul președinte PSD: "Trăiesc din salariu și cu ce câștigă Irina"

Condamnat anterior și la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul "Fraude la referendum", Liviu Dragnea mai este în prezent acuzat în două dosare în care încă nu s-au dat decizii definitive. Este vorba de  Dosarul Teldrum și de  Dosarul Vizita în SUA. În Dosarul Teldrum Liviu Dragnea este inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, pentru comiterea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul și pentru instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii.

În Dosarul Vizita în SUA Liviu Dragnea este acuzat de trafic de influență (două fapte) și de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

 

 

 

Taguri: