Doi turişti au încercat să fenteze plata în Mamaia. Aceștia au demontat plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor, dar Poliţia Locală i-a amendat cu câte 500 de lei de către Poliţia Locală, iar unul dintre autoturisme a fost ridicat de autorităţi.
Primăria Constanţa a anunţat că poliţiştii locali au descoperit în staţiunea Mamaia, în zona Summerland, două maşini care aveau demontate plăcuţele de înmatriculare.
„Cei doi turişti veniţi în vacanţă în staţiunea Mamaia s-au gândit că aceasta este cea mai bună modalitate de a economisi nişte bani, neachitănd taxa de parcare. Dar cum nu au vrut să primească nici amendă pentru acest lucru şi-au scos numerele de înmatriculare. Din nefericire pentru ei, însă, poliţiştii locali au procedat la identificarea acestora şi i-au sancţionat contraventional cu suma de 500 lei, fiecare. Pentru unul dintre contravenienţi s-a dispus şi măsura ridicării şi transportării autovehiculului în parcul auto al municipalităţii situat pe strada Caraiman, nr.1“
Şoferul respectiv a mai plătit 450 de lei – tariful de ridicare maşini, 120 de lei – tariful transport maşini şi 60 de lei – tariful depozitare maşini pe zi.
Celălalt şofer s-a prezentat la maşină, motiv pentru care nu a mai fost ridicată maşina.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citeste si: Pericol de îmbolnăvire! Sute de restaurante, baruri și fast-food-uri, închise de pe litoralul românesc
Cât costă parcarea în Mamaia
Preţul parcării în Mamaia, până în această săptămână, a fost de 96 de lei pe zi.
Cât trebuie să scoată românii din buzunare pentru un șezlong și o bere
Românii care au ales ca destinație turistică litoralul românesc trebuie să știe că dacă la începutul sezonului estival trebuia să scoată din buzunare în medie 20-25 de lei pentru un șezlong,
″Sunt prețuri acceptabile, adică nu mi s-a părut ceva… (O bere – n.red) șase lei nu mi se ceva extraordinar atât de scump, la cazare am dat undeva la 300 de lei pe noapte cu mic dejun inclus″, a mărturisit un tânăr turist.
Citeste si: Alertă pe litoralul românesc! Plajele s-au umplut de șerpi- Momente de panică pentru turiști- Video