Cum au lovit tarifele lui Trump agricultura americană din plin

Tarifele impuse în timpul administrației Trump au transformat agricultura americană într-un câmp de bătălie economică și politică, cu efecte devastatoare.

Între 2018 și 2020, fermierii americani au fost prinși într-un joc geopolitic care le-a depășit cu mult câmpurile, hambarele și piețele tradiționale. Războiul comercial declanșat de administrația Trump – în special cel purtat cu China – a generat un val de tarife de retorsiune care a vizat direct produsele agricole americane.

Soia, porumbul, grâul, carnea de porc și lactatele au devenit, peste noapte, piese de schimb într-un conflict care a avut mai mult de-a face cu tehnologia și dominația globală decât cu agricultura în sine. Fermierii, mulți dintre ei susținători fideli ai președintelui republican, s-au trezit astfel în mijlocul unui haos economic în care câștigurile muncii lor erau erodate de politici comerciale intransigente.

Până în acel moment, agricultura americană era un colos bine integrat în rețeaua comercială globală.

SUA exporta anual zeci de miliarde de dolari în produse agricole, iar China era unul dintre cei mai mari clienți. Dar când Beijingul a reacționat la tarifele impuse de Washington prin impunerea propriilor taxe asupra produselor agricole americane, această relație economică a suferit o ruptură profundă. Exporturile s-au prăbușit, prețurile au scăzut, iar în multe cazuri recoltele au rămas nevândute. Impactul a fost resimțit nu doar în buzunarele fermierilor, ci în întreaga infrastructură agricolă: depozite, transportatori, distribuitori și cooperative.

Pentru a atenua șocul, administrația Trump a alocat sume-record în subvenții și ajutoare financiare directe, în valoare de peste 28 de miliarde de dolari. Aceste injecții de capital au salvat temporar multe ferme, dar au ridicat întrebări serioase despre sustenabilitatea acestor politici. Era vorba de protejarea producției interne sau de o recunoaștere tacită a faptului că tarifele au fost un boomerang economic? În plus, nemulțumirea a crescut chiar și în bastioanele conservatoare ale agriculturii americane.

Fermierii, deși inițial loiali lui Trump, au început să-și exprime frustrările față de o administrație care părea să-i fi sacrificat în numele unei viziuni comerciale ideologice.

Această dramă agricolă a fost mai mult decât o criză de prețuri. A fost o lecție despre vulnerabilitatea lanțurilor alimentare globale, despre limitele protecționismului economic și despre costurile reale ale unui conflict economic între superputeri. Agricultura americană nu a fost doar afectată; a fost transformată.

Prăbușirea exporturilor și impactul economic în lanțul agricol

Înainte de impunerea tarifelor, China era cel mai mare cumpărător de soia americană, achiziționând anual peste 30 de milioane de tone metrice. Această dependență de o singură piață a devenit brusc o vulnerabilitate uriașă în momentul în care Beijingul a introdus tarife de 25% asupra importurilor de soia din SUA. Fermierii din Midwest – în special din state precum Iowa, Illinois, Minnesota și Nebraska – au fost loviți în plin.

În lipsa unui cumpărător alternativ capabil să absoarbă volume comparabile, prețurile interne au scăzut drastic, iar stocurile au atins niveluri record.

Pierderile nu au fost doar pe hârtie. Zeci de mii de ferme au fost forțate să își revizuiască drastic planurile de investiții, să reducă personalul sau, în unele cazuri, să își înceteze activitatea. Valoarea terenurilor agricole a stagnat sau chiar a scăzut în anumite regiuni, ceea ce a afectat capacitatea fermierilor de a accesa credite. În plus, lanțul de distribuție – de la silozuri la rețele de transport – a fost dezechilibrat de lipsa fluxurilor comerciale regulate.

În paralel, alte produse au fost și ele afectate. Exporturile de carne de porc către China s-au prăbușit după ce autoritățile chineze au impus tarife suplimentare și au început să-și diversifice sursele de aprovizionare. Deși China s-a confruntat în aceeași perioadă cu o criză internă – pesta porcină africană care a redus drastic efectivele interne – guvernul chinez a preferat să apeleze la alte piețe, precum Brazilia sau Uniunea Europeană, pentru a evita să acorde concesii administrației Trump.

Reacția administrației americane a fost rapidă, dar controversată: crearea unui program de ajutor de urgență gestionat de USDA (United States Department of Agriculture). Subvențiile acordate au fost gândite să compenseze pierderile directe generate de tarife, dar mecanismul de distribuție a fondurilor a fost criticat pentru lipsa de transparență și pentru faptul că a favorizat marile exploatații în detrimentul fermelor mici. În multe cazuri, fermele de dimensiuni mari au primit sume semnificativ mai mari, în timp ce micii producători au fost nevoiți să se descurce cu mai puțin sau deloc.

În același timp, presiunea psihologică asupra fermierilor a crescut. Ratele de stres, anxietate și sinucidere în rândul agricultorilor americani au atins cote alarmante în acea perioadă, comparabile cu cele din criza agricolă a anilor ’80. Lipsa de predictibilitate, pierderea piețelor tradiționale și datoriile crescânde au creat un climat de insecuritate fără precedent în acest sector. Mulți au simțit că sunt pioni într-o luptă care nu era a lor, dar ale cărei costuri le suportau aproape exclusiv.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Pască cu ciocolată, desertul pregătit de Jamila: „Cremoasă, fină, cu aluat pufos. Este foarte bună și cu înghețată.”

Această stare de criză a fost agravată de retorica administrației, care oscila frecvent între promisiuni de redresare rapidă și declarații belicoase față de China. În timp ce unii fermieri au continuat să creadă în viziunea naționalistă a președintelui, alții au început să critice deschis lipsa unei strategii coerente. „Nu putem hrăni o națiune cu lozinci”, declara un fermier din Iowa în cadrul unui reportaj CNN din 2019, reflectând sentimentul general de abandon.

Subvențiile record: salvare temporară sau iluzie economică?

Cele peste 28 de miliarde de dolari distribuiți prin pachetul de ajutor agricol din era Trump au reprezentat una dintre cele mai mari intervenții financiare federale în agricultură din istoria SUA. Însă, dincolo de dimensiunea fondurilor, întrebările legate de eficiența și echitatea acestui program au fost numeroase. Subvențiile au fost acordate în tranșe, pe baza estimărilor privind pierderile comerciale suferite, dar și în funcție de tipul de cultură și de mărimea exploatației.

Analize independente, precum cele realizate de Environmental Working Group și American Enterprise Institute, au arătat că 10% dintre beneficiari – în special marii latifundiari și corporațiile agricole – au absorbit peste 50% din totalul fondurilor. În același timp, fermierii mici și mijlocii, adesea cu o diversificare mai redusă a producției, au primit sume mai mici, insuficiente pentru a compensa pierderile suferite.

Criticii au susținut că aceste ajutoare au creat o dependență periculoasă de fondurile federale și au mascat ineficiențele structurale ale agriculturii americane. În loc să stimuleze adaptarea la noile condiții de piață sau să sprijine diversificarea piețelor de export, fondurile au fost folosite mai degrabă ca pansament politic. Mai grav, ele au perpetuat un model economic bazat pe monocultură, supraproducție și expunere ridicată la riscurile externe.

Un alt efect al subvențiilor a fost dezechilibrarea competiției la nivel internațional. Fermierii din alte țări – inclusiv parteneri comerciali apropiați ai SUA – au acuzat Washingtonul de practici comerciale incorecte, argumentând că aceste fonduri afectează prețurile globale și le subminează propriile piețe. În acest context, Organizația Mondială a Comerțului a început să primească tot mai multe plângeri referitoare la politicile americane, acuzate că încalcă regulile comerțului echitabil.

Pe plan intern, ajutoarele au avut un efect dublu: au evitat un colaps agricol imediat, dar au creat o presiune bugetară semnificativă. Într-un context politic în care deficitul fiscal era deja în creștere din cauza reducerilor de taxe și a altor măsuri stimulative, alocarea a zeci de miliarde pentru agricultură a fost o decizie economică riscantă. Mai mult, lipsa unui plan clar de redresare structurală a lăsat mulți fermieri în incertitudine, întrebându-se ce va urma după ce fondurile de urgență vor fi epuizate.

La nivel social, relația dintre fermieri și administrația Trump s-a complicat. În ciuda pierderilor suferite, mulți agricultori au continuat să-și exprime sprijinul față de președinte, motivați de convingeri ideologice și de speranța unei redresări ulterioare. Alții, însă, au început să se îndepărteze de discursul oficial, considerând că au fost folosiți politic. Alegerile din 2020 au reflectat această ambivalență: în timp ce Trump a câștigat majoritatea statelor agricole, scorurile au fost sensibil mai mici decât în 2016.

În concluzie, subvențiile masive oferite agricultorilor americani în era tarifelor au fost mai degrabă un colac de salvare temporar decât o soluție reală. Ele au permis supraviețuirea unor exploatații agricole, dar nu au abordat problemele sistemice cauzate de politicile comerciale ale administrației. Agricultura americană a ieșit din această perioadă mai fragilă, mai polarizată și mai dependentă de deciziile politice decât oricând în ultimele decenii.

Citește și: Tarifele lui Trump: protecție națională sau izolare periculoasă?

Citește și: China vs. SUA: Ce au distrus tarifele lui Trump în comerțul global

Citește și: Cum au zdruncinat tarifele lui Trump echilibrul economiei globale