Cum gestionezi durerile cauzate de aparatul dentar: 3 sfaturi

Autor: Diana Tilă

În unele cazuri, procesul de îndreptare al dinților poate fi un pic mai dificil. Acest lucru se datorează nivelului fiecărei persoane de suportare a durerii, deoarece odată cu montarea aparatului dentar, pot apărea unele dureri. Cu toate acestea, acest mic impediment nu ar trebui să te împiedice să obții dantura la care ai visat dintotdeauna. Astăzi ți-am pregătit 3 sfaturi pentru gestionarea durerilor cauzate de aparatul dentar.

1. Aplică gheață pe zona afectată

De cele mai multe ori, oamenii se tem de durere; este normal și firesc. Însă în ceea ce privește aparatul dentar, este bine să știi că această durere nu persistă pe o perioadă lungă de timp. În general, apare la câteva ore după ce aparatul dentar a fost pus prima dată, dar și după strângerea sa periodică. Iar dacă optezi pentru un aparat dentar invizibil este necesar să știi că durerile sunt mult mai mici în comparație cu un aparat dentar fix.

Durerile pot fi de mai multe tipuri, ca de pildă: te pot durea gingiile sau dinții atunci când mănânci, ori pot apărea anumite răni. Din fericire, există câteva trucuri pe care le poți face pentru a ameliora sau stopa această durere. Primul sfat este să pui gheață sau comprese reci pe partea exterioară a gurii, acolo unde simți durerea. După ceva timp, ar trebui să se reducă și să nu te mai deranjeze. Iar dacă acest sfat nu funcționează, poți mânca înghețată, întrucât ar trebui să aibă efect în ceea ce privește ameliorarea durerii.

2. Administrează comprese calde

Dacă încă simți durere în zona inflamată iar compresele reci nu au dat roade, poți alege să pui comprese calde. Tot ce trebuie să faci este să înmoi un prosop în apă caldă și apoi pune-l în locul unde te doare. La fel ca și în sfatul oferit mai sus, durerea ar trebui să se reducă.

În cazul în care nu porți aparat dentar, dar ai fatete dentare toata gura, poți lua la fel de bine în considerare aceste sfaturi. Chiar dacă fațetele dentare sunt diferite de un aparat dentar, ele sunt aplicate pe partea din față a dinților și există un proces de vindecare care va avea loc la nivelul gingiilor. Astfel, pot apărea anumite dureri.

3. Înlocuiește alimentele tari cu cele moi

Este bine să știi că durerea de masea este destul de comună în acest proces. Acest tip de durere apare din cauza brackeților, care pun presiune pe dinți. Drept urmare, cu siguranță deja știi că alimentele tari sunt de evitat pe perioada purtării aparatului dentar. Astfel, cel de-al treilea sfat este să încerci să consumi doar alimente moi sau chiar lichide, astfel încât să poți reduce presiunea pe care o simți la nivelul dinților. Câteva exemple de alimente moi sunt: piureul, orezul, iaurtul, smântâna sau ouăle.

În concluzie, deși durerile nu sunt plăcute, ele îți arată de fapt că lucrurile se vor îndrepta în privința danturii. Sfaturile oferite în acest articol ar trebui să te ajute la ameliorarea durerii. Totuși, dacă durerea persistă pe o perioadă mai lungă de câteva zile și devine de nesuportat, este recomandat să te consulți cu medicul tău.