Nosfe a murit la jumătatea lunii octombrie, iar Mădălina Crețan a fost obligată să găsească o modalitate prin care să îi spună fiicei ei sale ceea ce s-a întâmplat, deși nu are o vârstă prea înaintată.
Cum i-a spus Mădălina Crețan fiice sale că Nosfe a murit
Mădălina Crețan a apelat la ajutorul unui psiholog și a găsit o modalitate prin care să îi explice fiicei ei ce s-a întâmplat.
„Unul dintre lucrurile cele mai importante, care a definit relația noastră de familie, este și a fost, întotdeauna, adevărul. Mi se pare că una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac, cumva, părinții este să își mintă copiii, crezând că îi protejează, că sunt prea mici, ca să înțeleagă, n motive.
Așadar, da, Iris știe ce s-a întâmplat cu tatăl ei, din primele zile, adică imediat după înmormântare am vorbit cu ea și i-am explicat că tati a plecat la Doamne-Doamne. I-am explicat mereu că, așa cum există viața, există și moarte, că toți ajungem în același punct, că nu este un lucru de care să ne fie frică.
(...) În spiritul acesta am reușit să îi explic, evident cu limitările de care mă lovesc prin prisma vârstei și cu sfaturile și consultările cu psihologul”, a povestit Mădălina Crețan.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mădălina Crețan nu a trecut peste moartea soțului ei
Pierderea partenerului pe care îl iubești reprezintă o pierdere extrem de mare, iar Mădălina Crețan depune eforturi considerabile în încercarea de a-și reveni.
Aceasta este copleșită de un val de emoții, trece de la una la alta, dar, pentru că este puternică, reușește să țină situația sub control cât poate.
„Așa cred și eu, cumva (n.r. că totul este o lecție) și ăsta este și unul dintre modurile în care reușesc sau încerc să mă motivez zilnic, și anume, că există un motiv pentru care trăiesc aceste lucruri. Există, cumva, un scop mai puternic și mai mare decât mine.
Citește și: „Am auzit doar o bubuială foarte mare”. Mădălina Crețan povestește ultimele clipe din viața lui Nosfe
Sunt bipolară, cumva, în sensul că, acum, cred că sunt OK și că pot, acum mă bușește plânsul, după aia, mă ia disperarea și caut filmulețe și poze și miros parfum și mă chinui să, nu știu, accept, după care mă gândesc că trebuie să pot să pot, să merg mai departe, să am grijă de Iris”, a mai povestit aceasta, pe contul ei de Instagram.