Cum îl văd britanicii pe noul rege, Charles al III-lea. Ceremonia de încoronare are loc pe 6 mai

Author: Bianca Vidoi

Cum îl văd britanicii pe noul rege, Charles al III-lea

Sursa: Facebook The Royal Family

Charles al III-lea a așteptat peste șapte decenii pentru a ajunge pe tron, iar în mai puțin de două zile, visul îi va deveni realitate.

Încoronarea va avea loc la începutul lunii mai, iar Charles al III-lea vrea să ajungă la inimile britanicilor, dorindu-și să pună bazele unui alt fel de monarhie britanică.

Citește și: Prințul Harry a vândut peste 3 milioane de exemplare din cartea sa, în prima săptămână de la lansare

Cum este văzut Regele Charles al III-lea de către britanici

Charles al III-lea a așteptat peste șapte decenii pentru a ajunge pe tron
[Sursa: Facebook The Royal Family]

La șase luni de la moartea mamei sale, Charles al III-lea a luat parte la diferite întâlniri cu oameni importanți, atât în Marea Britanie, cât și în străinătate. Acesta a reușit să se întâlnească cu liderii religioși din întreaga țară, dar a și organizat prima sa vizită de stat în străinătate. 

“Suntem deja surprinși de Prințul Charles care a fost transformat în Regele Charles și pe care încă îl numim Prințul Charles, pentru că așa ne gândim la el”, a glumit istoricul regal Robert Lacey.  “Dar, de fapt, el a devenit monarh mai repede decât se așteptau oamenii.”, potrivit fanatik.ro

Charles încearcă să arate publicului un alt tip de suveran, astfel încât monarhia să accepte lumea modernă și multiculturală, ceea ce de-a lungul domniei de 70 de ani a Reginei Elisabeta a II-a, nu a fost luat în seamă. Acesta a reușit să arate partea umană a membrilor Familiei Regale, atunci când a plâns din cauza decesului mamei sale sau când s-a pătat de cerneală în timp ce semna o carte în Irlanda de Nord.  

Citește și: Arhiepiscopul de Canterbury vine astăzi în România! Justin Welby este cel care va oficia încoronarea regelui Charles al III-lea

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Când are loc ceremonia de încoronare?

Ceremonia de încoronare are loc pe 6 mai
[Sursa: Facebook The Royal Family]

Pe 6 mai, Regele va fi încoronat alături de Camilla, Regina Consort, la Westminster Abbey din Londra, loc în care fiecare monarh britanic a fost încoronat de peste 900 de ani. Regele și-a dorit o ceremonie mai mică, mai scurtă și mai diversă decât încoronarea anterioară organizată pentru mama sa în 1953, în urmă cu 70 de ani. Pentru acest eveniment au fost trimise peste 2.000 de invitații.

În dimineața zilei de 6 mai, Charles și soția sa Camilla vor călători de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey cu autocarul de stat Diamond Jubilee, iar la ora 11:00, ora locală, va începe ceremonia, care va fi condusă de actualul Arhiepiscop de Canterbury, Justin Welby. Charles va fi încoronat cu Coroana Sfântului Eduard, așa cum a fost mama lui înaintea lui. La sfârșitul slujbei, Charles va da jos Coroana Sfântului Eduard și va îmbrăca Coroana Statului Imperial, realizată pentru încoronarea bunicului lui Carol, Regele George al VI-lea, în 1937.  

Însă Charles nu este singurul ce va fi încoronat în această zi. Camilla își va primi și propria ei coroană, mai exact Coroana Reginei Maria, care a fost făcută pentru Regina Maria în 1911 pentru încoronarea soțului ei, George al V-lea. 

Citește și: Cine sunt oficialii români care vor participa la încoronarea Regelui Charles al III-lea. Ceremonia va avea loc pe 6 mai 2023

Sursa: vox.com