Cum își tratează George Chirilă, bărbatul cu două soții surori, copiii? Și-a organizat întreaga lume în jurul familiei formate din 14 copii și cele două soții

Author: Laura Macovei
Actualizat: 18 iul 2024, 02:45

Cum își tratează George Chirilă, bărbatul cu două soții surori, copiii? Și-a organizat întreaga lume în jurul familiei formate din 14 copii și cele două soții

Sursa: Captură YouTube

George Chirilă, bărbatul fenomen care are două soții surori trece printr-o perioadă cumplită. Deși visa la o viață perfectă, fericită și unită, lucrurile par să se schimbe radical în viața acestuia.

George Chirilă, bărbatul cu două soții surori și 16 copii, a uimit o țară întreagă cu stilul său de viață nonconformist. Acesta și-a creat propriul trib departe de lumea de la oraș și a trăit alături de numeroasa familie o viață neobișnuită.

Acum însă, bărbatul trece prin cea mai grea perioadă a vieții, deoarece unii copii au crescut și vor să continue pe drum propriu și să se desprindă de cuibul în care au crescut în tot acest timp.

George Chirilă visa să trăiască în armonie împreună cu familia sa, în tribul pe care și-l crease singur, independent de lume, dar n-a fost să fie așa.

Copiii îl părăsesc pe rând pe George Chirilă

După trei decenii de muncă, George Chirilă a reușit să își facă propria viață alături de cele două soții surori și cei 16 copii.

Cu toate acestea, dacă la început lucrurile păreau liniștite, iar copiii nu ieșeau din cuvântul tatălui lor, acum cei care au crescut vor să ia viața în piept, cu propriile forțe.

Citește și: Tribul lui George Chirilă, bărbatul cu două soții surori, se destramă. Copiii se desprind, unul câte unul, din universul creat de tatăl lor: ,,Au plecat 5 deodată''

Deși George a încercat să le ofere toate condițiile, aceștia vor să guste din viața de oraș și să muncească.

Cum își tratează George Chirilă, bărbatul cu două soții surori, copiii? Și-a organizat întreaga lume în jurul familiei formate din 14 copii și cele două soții
[Sursa: Captură YouTube]

„Le-am oferit acel contact nemijlocit cu mama natură, o hrană sănătoasă ,”

a declarat George.

Bărbatul spune că a suferit enorm atunci când copiii i-au spus că vor să părăsească „tribul”.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„A fost ca o ploaie torențială în interior. Va veni o vreme când o capră care dă lapte va fi mai importantă decât conturile din bancă. Copiii au crescut și au început să se desprindă de cuib să-și caute drumul în lume. Cred că este dorința oricărui părinte. Cinci odată au plecat, când copilul se răzvrătește, părintele nu are cu ce compensa. Desprinderile de casă au fost brutale, abrupte, dar convenția a fost ca trei zile pe săptămână să țină contactul cu gospodăria.”

Câți copii își mai dorește George

George Chirilă nu doar că are o familie numeroasă, dar își dorește să mai aibă câțiva copii, de ce nu, cu ambele soții.

Citește și: Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, La Cămârzana, în Ţara Oaşului, tradiția merge mai departe

Bărbatul a mărturisit că își dorește în continuare moștenitori. În prezent, acesta are 10 copii cu Mariana și 6 copii cu Nicoleta, cele două soții surori.

Cum își tratează George Chirilă, bărbatul cu două soții surori, copiii? Și-a organizat întreaga lume în jurul familiei formate din 14 copii și cele două soții
[Sursa: Captură YouTube]

„Îmi mai doresc copii, dacă se poate.”

Vezi întreaga poveste a lui George Chirilă, dar și cum a reacționat acesta la plecarea copiilor, pe pagina de YouTube „Asta-i România”.