Cum poți obține un voucher de 500 de lei în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”? Iată până când te poți înscrie și ce trebuie să faci

Author: Amalia Georgescu
A început programul Rabla pentru electrocasnice
Sursa: unsplash

Românii care își doresc să scape de electrocasnicele vechi au șansa de a primi un voucher de până la 500 de lei pe care îl pot folosi pentru achiziționarea unor aparate noi. Cum trebuie să procedeze românii?

Progamul „Rabla pentru electrocasnice” a stârnit interesul foarte multor români dornici să renunțe la televizoarele, frigiderele sau mașinile de spălat vechi și care consumă foarte multă energie. Ce trebuie să facă și ce ajutor pot primi din partea statului?

Care este valoarea voucherelor oferite în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”?

În acest an, autoritățile au anunțat că bugetul total alocat programului „Rabla pentru electrocasnice” are o valoare de 75 de milioane de lei. Progamul a început vinerea trecută și de atunci și până în prezent, o mulțime de români s-au înscris pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Cei care vor să scape de electrocasnicele vechi și să primeasă un voucher în schimb trebuie să își facă un cont pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, până joi, la ora 23:59.

Pentru a se putea înscrie în acest program, românii nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat sau local și trebuie să fie posesorii unei cărți de identitate valabile.

După ce perioada înscrierilor va fi finalizată, vor urma 3 etape în care vor fi selectate echipamentele. Acestea vor fi grupate astfel:

  1. Etapa I (21 mai- 03 iunie)- vouchere pentru mașinile de spălat rufe/vase și frigidere/congelatoare
  2. Etapa II (04 iunie-17 iunie)- vouchere pentru televizoare, laptopuri și tablete
  3. Etapa III (18 iunie – 01 iulie)- vouchere pentru aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoare 

Citeste si: Anunțul momentului pentru șoferi! A început Programul Rabla 2021. Care va fi valoarea tichetului în acest an

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

Practic, după ce și-au creat un cont pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, românii trebuie să intre pe site în perioadele menționate mai sus pentru a selecta voucherele pe care le doresc.

În cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice”, valoarea voucherelor acordate de stat este cuprinsă între 200 și 500 de lei. Cea mai mare sumă este acordată celor care își doresc să își achiziționeze laptopuri noi, aceștia urmând să primească un voucher în valoare de 500 de lei. 

Cei care vor să își achiziționeze un aspirator vor primi un voucher de 200 de lei, pentru mașinile de spălat rufe sau vase, dar și pentru aparatele de aer condiționat, frigidere sau televizoare se acordă un voucher în valoare de 400 de lei, pentru tablete se dau 300 de lei, iar pentru laptopuri se acordă un voucher de 500 de lei.

Valoarea voucherelor acordate în cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice” este între 200 și 500 de lei
[Sursa: PixaBay]

Scopul acestui program este colectarea unui număr cât mai mai mare de echipamente vechi și care sunt mari consumatoare de energie. În cazul în care bugetul alocat programului „Rabla pentru electrocasnice” nu va fi consumat în totalitate, programul ar putea fi reluat în toamna acestui an.

Citeste si: Anunț important pentru toți românii! Vor primi mai mulți bani de la stat. Cine sunt cei care vor beneficia de acești bani