Pilonul II de pensii este diferit față de banii dați către stat deoarece în acesta se poate verifica suma pe care am reușit să o acumulăm, în timp ce la stat nu avem această posibilitate.
Cum poți retrage banii din Pilonul 2 de pensii
Banii din Pilonul 2 de pensii pot fi retrași doar în anumite condiții: dacă este atinsă vârsta de pensionare, participanții care beneficiază de pensie pentru limita de vârstă în condițiile Legii pensiilor pot revendica activul personal acumulat în contul de pensie private, în caz de invaliditate, plata către participantul (la Pilonul II sau III) rămas invalid se efectuează strict în cazul unei decizii medicale de invaliditate de grad 1 sau 2, nerevizuibilă, care să conțină precizări cu privire la incapacitatea de muncă a persoanei respective sau în caz de deces, moștenitorii legali sau testamentari
Citeste si: Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Marius Budăi spune ce se întâmplă cu noua lege a pensiilor
Românii preferă să își primească toți banii deodată, față de sume împărțite lunar, însă autoritățile își doresc să schimbe modul în care se distribuie sumele de bani, ,,Plata pensiilor private din Pilonul II se face acum integral sau defalcat pe 5 ani, dar e nevoie de o lege a plății pensiilor pe care tot în anul acesta ne-am propus să o facem. Intenția noastră în lege este ca plata pensiilor să fie în tranșe lunare pe durata vieții, iar banii care rămân după fiecare lună de plată în contul fiecărui contributor, acei bani vor avea un randament, pentru că vor fi investiți. Avem deja un proiect de lege pe care îl vom înainta către Parlament. Nu se va mai putea încasa contribuția integrală, ci vor fi făcute plăți lunare." , a declarat Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Ce ai voie să faci cu banii din Pilonul 2
Cu banii primiți din Pilonul 2 de pensii putem să facem ce considerăm că trebuie, dar trebuie să luăm în considerare dacă pe termen lung decizia este una înțeleaptă, însă specialiștii ne avertizează că acest ambalaj al faptului că primim toți banii într-o lună este o idee ce va avea consecințe dezastruoase. „Este o capcană pentru că în momentul în care tu îţi retragi banii de pensii, de fapt te autosugestionezi că ai nişte bănuţi pe termen scurt. Nu vei fi scutit de plata contribuţiei la pensii, ci ea se va duce în continuare la pilonul 1 de pensii, la bugetul de stat”, explică Adrian Benţa, consultant fiscal.
Administratorii de pensii private spun că odată cu retragerea fondurilor de la Pilonul II rata sărăciei va creşte. „Acest îndemn la retragerea economiilor îi va lăsa mai săraci în viitor, când, la vârsta pensionării, nu își vor mai putea completa veniturile necesare traiului zilnic. Pentru mai bine de 50% dintre români Pilonul II reprezintă singura sursă de economisire. Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor, aceste economii vor dispărea, cei mai mulți dintre români fiind puternic tentați să se îndrepte către un consum imediat”, afirmă APAPR.
Surse: economie.hotnews.ro, digi24.ro