Cu toate acestea fiecare relaţie are suişurile şi coborâşurile ei. Căci până la urmă, nimic în viaţă nu este numai lapte şi miere. Cu toate acestea, modul în care partenerii comunică, reacţionează şi mai ales modul în care se sprijină unul pe celălalt, contribuie la dezvoltarea unei relaţii sănătoase şi trainice.
Cum ne asigurăm că avem un sprijin în celălalt şi mai ales cum ne asigurăm că relaţia dintre noi este una care va rezista în timp, indiferent de cât de multe dificultăţi întâlnim?
Nimeni nu poate garanta că relaţia dintre doi oameni va rezistă în timp. Însă, atât timp cei doi parteneri acţionează şi funcţionează ca un cuplu, în sensul în care ambii îşi doresc să urmeze acelaşi drum şi să clădească împreună un viitor mai bun pentru ei şi pentru copilaşii ce vor veni, relaţia nu are cum să nu reziste în timp.
Atât timp cât cei doi parteneri se susţin necondiţionat, îşi împărtăşesc sentimentele şi trăirile şi, mai mult decât atât, sunt conştienţi de faptul că acţiunile lor influenţează într-o oarecare măsură şi viaţa partenerului său de viaţă, atunci relaţia nu are cum să nu evolueze în bine.
Când vine vorba de iubire nimeni nu ne poate acorda garanţii, însă atunci când facem tot ce ne stă în putinţă să îi oferim celui de lângă noi amintiri frumoase, chiar şi în momentele de criză, lucrurile tind să evolueze în bine. Bineînţeles că, între noi fie vorba, uneori pasiunea dintre doi parteneri poate fi reaprinsă cu o simplă vizită la Sex Shop.
Cum păstrăm vie pasiunea într-o căsnicie sau într-o relaţie de lungă durată?
Un alt aspect pe care trebuie să îl avem în vedere este modul în care cei doi parteneri de cuplu, căsătoriţi sau nu, acţionează atunci când sunt singuri. Modul în care comunică, modul în care se îmbrăţişează şi modul în care se comportă în dormitor. Am pomenit adineauri despre o vizită la Sex Shop. Ei bine, această metodă poate să funcţioneze în foarte multe cazuri, însă când relaţia nu este clădită pe respect şi încredere, iar partenerii nu acţionează cu dragoste şi empatie, este greu de crezut că este suficientă o singură vizită.
Îţi doreşti o relaţie de lungă durată? Pe lângă iubire şi dragoste nemărginită, iată alte câteva aspecte pe care trebuie să le ai în vedere.
Comunicarea
Aşa cum îţi spuneam şi în rândurile de mai sus, comunicarea este esenţială într-un cuplu. Iar cu cât cei doi parteneri comunica mai des şi mai mult, cu atât cei doi se vor cunoaşte mai bine. De asemenea, este important să ştii că nimic nu afectează o relaţie aşa cum o face lipsa unei comunicării deschise şi oneste dintre doi parteneri.
Compromisul
Sunt multe relaţii şi casnicii inegale. Mai precis, situaţii în care un partener oferă, iar celălalt primeşte şi oferă mai puţin, spre deloc. Este adevărat că uneori trebuie să mai lăsăm de la noi, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunţăm la propria noastră identitate, la nevoile şi dorinţele noastre, doar pentru a-i demonstra partenerului cât de mult înseamnă pentru noi.
Încrederea
Pentru ca o relaţie să se transforme într-una de lungă durată trebuie să ştim că ne putem baza unul pe celălalt, iar acest tip de relaţie poate fi posibilă doar dacă cei doi parteneri au încredere unul în celălalt. Bineînţeles că, sinceritatea stă şi ea la baza unei căsnicii de lungă durată... căci chiar dacă poţi trece peste o minciună nevinovată, în timp minciunile pot creşte în intensitate. Iar dacă ştim ceva despre adevăr, este faptul că el iese întotdeauna la suprafaţă.
Romantismul
După o perioadă de timp pasiunea şi romantismul par să dispară din viaţa celor doi parteneri. Trebuie însă să avem în vedere că un buchet de flori oferit din când în când, o vorbă frumoasă spusă într-un moment neaşteptat poate prelungi considerabil relaţia de cuplu. Mai mult decât atât, până şi dorinţele cele mai intime trebuie împărtăşite între doi parteneri.
Nu aruncăm, ci reparăm
Poate că relaţia părinţilor ori a bunicilor noştri nu a fost una perfectă, însă dacă este să învăţăm ceva de la ei este modul în care îşi reparau relaţia – căsnicia. Ei bine în ziua de astăzi, foarte multe cupluri aleg să se despartă atunci când ajung într-un impas. De ce? Pentru că această soluţie pare că pune capăt tuturor problemelor, iar cei doi îşi pot vedea în continuare de viaţă. Însă, atunci când doi oameni se iubesc cu adevărat, îşi împărtăşesc atât bucuriile şi reuşitele, cât şi necazurile şi dezamăgirile, atunci cu siguranţă cei doi vor lupta să îşi repare relaţia şi să o reclădească într-o formă mult mai puternică.
Fiecare căsnicie este diferită, pentru că până la urmă şi noi oamenii suntem total diferiţi. Însă, iubirea, compasiunea, respectul şi dăruirea sunt acele punţi de legătură dintre doi oameni. O relaţie de durată se clădeşte întotdeauna pe sinceritate, încredere, respect şi dragoste. Şi nu uita că pasiunea poate fi reaprinsă şi cu ajutorul unor mici artificii dintr-un Sexshop, dar doar atunci când partenerii îşi doresc cu adevărat acest lucru.