La punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației au ajuns în această dimineață zeci de cetățeni speriați de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, care vor să intre în România. În următoarele zile ar putea să fie primiți în România mii de cetățeni din Ucraina. Oficialii de la București au precizat miercuri că sunt pregătiți pentru a bine-primi 500.000 de refugiați.
Zeci de cetățeni ucraineni au venit pe jos la Sighetu Marmației de teama războiului declanșat de Rusia în Ucraina astăzi
Majoritatea oamenilor care se află la punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației sunt turiști din toată regiunea Europei, care s-au trezit că sunt bombardați de ruși în Ucraina, la Bukovel. Aceștia au declarat că au auzit din hotelurile în care erau cazați sunete puternice și bubuituri, iar acum s-au hotărât să plece pe jos în România, pentru că zborurile le-au fost anulate, de teama că ar putea păți ceva din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Mai multe familii de ucraineni au venit cu mașinile. Unii dintre ei au membri de familie la Sighetu Marmației la care se pot izola pentru mai mult timp, până consideră că totul este sigur, dat fiind faptul că în Ucraina este război în adevăratul sens al cuvântului și toată lumea este panicată.
La Sighetu Marmației s-au pregătit deja taberele pentru refugiați. Toată lumea se așteaptă să mai vină un val de persoane din Ucraina din clipă în clipă.