Este normal ca la prima întâlnire să ai multe emoții și să nu știi cum trebuie să te comporți pentru a face o impresie bună. Totuși, fiind cea mai importantă întâlnire, care stabilește viitorul relației dintre voi, ar trebui să urmezi câteva reguli care să te ajute să îl impresionezi din primele minute. Bineînțeles, trebuie să fii tu însăți și să îl lași să te cunoască în forma ta cea mai autentică, însă nu este indicat să oferi o impresie greșită doar prin faptul că nu respecți anumite standarde. Vrei să descoperi care sunt acestea?
Uite 3 sfaturi pentru a face o impresie bună la prima întâlnire!
1. Oferă-te să plătești
Primul sfat este legat și de cea mai controversată parte a dating-ului din zilele de astăzi. Majoritatea bărbaților se oferă să plătească, fiind cei care au făcut invitația la întâlnire. Totuși, este foarte atractiv la o femeie ca aceasta să se ofere să plătească, chiar dacă întâmpină un refuz din partea bărbatului. Astfel, acesta va înțelege că nu ai așteptarea aceasta de la el și îi va plăcea să vadă că îți place să fii independentă. Acest lucru poate fi valabil și în cazul în care depune eforturi suplimentare (îți cumpără flori, te duce și te aduce etc.), în sensul în care poți să faci acest lucru reciproc și să îi aduci ceva la schimb. Spre exemplu, un obiect referitor la o glumă dintre voi sau ceva simbolic care știi că i-ar plăcea.
2. Alege corect îmbrăcămintea
Următorul pas pentru a-l lăsa cu gura căscată încă din primele minute ține de look-ul tău. Evident că acesta trebuie să fie potrivit pentru locul întâlnirii, însă există câteva reguli de bază care trebuie respectate. Unghiile, părul și machiajul trebuie să arate că ești îngrijită și să te facă să te simți cât mai bine în propriul corp. Ținuta poate fi orice te reprezintă și se potrivește cu tipul de întâlnire, însă dacă alegi să porți pantofi cu toc, va fi impresionat cu siguranță. Poți alege din numeroasele perechi de la modlet.ro una care să îți scoată în evidență feminitatea și stilul.
3. Arată atitudine și încredere în tine
Ultimul sfat: atitudinea este cheia! Dacă ai încredere în tine și acest lucru se vede prin felul în care vorbești și prin care te comporți, acest lucru va fi extrem de atractiv. Fii sigură pe tine și pe calitățile tale și, astfel, le va vedea și el cât se poate de clar, încă de la prima întâlnire.
Nu uita să te distrezi la o primă întâlnire și să nu te simți ca la un test sau la un interviu. Cu persoana potrivită, vei putea să fii tu însăți, fără alte artificii, însă prima întâlnire este prea importantă pentru a nu depune niciun fel de efort. De aceea, respectă sfaturile de mai sus, cu scopul de a te ajuta pe tine în a avea acea încredere necesară pentru a te putea bucura de momentul întâlnirii.