Cum sa prepari cea mai buna friptura. Trucurile maestrilor bucatari pentru un gratar perfect

Editor: Silviu Bunea Autor: A.M.
Actualizat: 19 sep 2020, 22:45

Sezonul gratarelor a inceput, asa ca daca vrei sa te bucuri de cel mai bun gust al carnii si sa-ti impresionezi prietenii cu o friptura gatita precum un bucatar profesionist, ti-am pregatit cateva trucuri pretioase de care sa tii cont atunci cand faci gratarul.

Fii maestru in prepararea carnii

Incepe prin a unge cu putin ulei gratarul si lasa-l sa se incinga bine inainte sa pui carnea. Asta iti garanteaza ca nu va trebui sa desprinzi carnea de pe el cu spaclul, dar si ca eventualele bacterii vor fi complet distruse. Retine ca e suficient sa intorci bucatile o singura data, de maximum doua ori, de pe o parte pe alta.

Dupa ce carnea s-a fript, pune-o intr-o farfurie sau intr-un bol cald si acoper-o cu o folie de aluminiu. Asta ii va permite sa "respire" si sa devina mai moale si suculenta.

Un termometru pentru carne iti poate spune cu exactitate cand friptura este destul de patrunsa si la interior si o poti lua de pe gratar. Un astfel de termometru are, de obicei, o furculita in varf, asa ca nu mai e nevoie sa tai carnea cu cutitul inainte sa o pui pe farfurie.


Construieste-ti propriul tau gratar

Daca te-ai saturat de gratarele portabile, care sunt mici si lipsite de rezistenta, atunci cea mai buna solutie pentru tine este sa-ti construiesti propriul gratar exterior. Nu dureaza foarte mult, materialele nu sunt atat de scumpe si trebuie sa iei in calcul ca este o investitie care va dura ani de zile.

Ai nevoie de o fundatie solida si o baza construita din boltari si BCA, al caror avantaj fata de caramizi e ca le poti asambla mai usor si sunt mai simplu de lipit.
Ia in considerare si posibilitatea de a-ti construi si o anexa langa gratar, pe care sa o folosesti drept blat pentru prepararea si condimentarea bucatelor.

Renunta la banala paine alba

In functie de meniul pe care il ai in gand, ai o gama larga de produse de panificatie din care poti alege. Pentru hamburgeri, de exemplu, poti opta pentru chifle din cereale integrale. Daca prepari traditionala friptura la gratar, atunci o paine precum ciabatta sau baghete din paine neagra vor arata mult mai apetisant langa carnea frageda.
Inainte de masa, pune un minut painea pe gratar, pentru a o incalzi si a-i da acea aroma delicioasa de barbecue.



Nu gati legumele prea mult

Una dintre cele mai mari greseli in prepararea legumelor este ca le lasam prea mult in cuptor, la fiert, in tigaie sau pe gratar si astfel se pierd foarte multe vitamine si nutrienti. Legumele nu trebuie sa fie preparate pana cand devin foarte moi si nici nu trebuie sa-ti faci griji ca ar contine bacterii periculoase daca sunt gatite insuficient, asa cum se poate intampla
in cazul carnii.

Foloseste-te din plin de arome si condimente

Un mix inspirat de condimente poate face diferenta intre o friptura reusita si una fada sau lipsita total de gust. Atat carnea de porc, dar si cea de pui merg foarte bine in combinatie cu piper cayenne sau negru, daca iti place gustul usor intepator, seminte de mustar amestecate cu coriandru, chimen sau sos de soia, paprika, turmeric sau oregano.


Pregateste carnea de cu o seara inainte si las-o la marinat, in frigider. Astfel, aromele vor patrunde in friptura si ii vor da un gust special. Pastreaza o parte din amestecul pentru marinat ca sa ungi carnea cu o pensula si in timp ce sfaraie pe gratar.



Pune bauturile la rece din timp

Un gratar merge cu o bere buna, dar poti servi si vin. Regula dupa care se alege vinul este simpla: carne alba- vin alb, carne rosie- vin rosu. Tine cont si de faptul ca la masa se potrivesc foarte bine vinurile seci sau demiseci, in timp ce rose-urile sau vinurile dulci merg la desert.

Pentru zilele in care iti inviti prietenii acasa la un gratar, nu uita sa-ti pregatesti din timp si un playlist cu muzica, precum si diverse activitati care sa-ti tina oaspetii ocupati cat timp te ocupi de gratar. Un boardgame sau o partida de badminton sau de carti pot fi alegerile perfecta pentru o zi de relaxare.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

sursa foto: pixabay.com