Inflamația gingivală reprezintă o problemă des întâlnită în practica stomatologică, adesea neglijată, cu consecințe potențial grave asupra sănătății orale și nu numai. Deși inflamația poate părea banală, netratată corespunzător evoluează spre afecțiuni complexe, precum parodontita cronică. Cunoașterea simptomatologiei, a cauzelor și a tratamentului inflamației gingivale devine necesară în vederea menținerii unei bune sănătăți orale.
Manifestări clinice ale inflamației gingivale
Recunoașterea precoce a semnelor inflamației gingivale contribuie semnificativ la gestionarea și limitarea efectelor adverse. Semnele clinice includ modificări ale culorii gingiilor, de la roz pal spre roșu intens, și creșterea sensibilității locale. Consistența gingiilor devine friabilă, iar la atingere sau la periaj apar sângerări spontane. Volumul gingival poate crește ca urmare a edemului, ceea ce determină modificarea arhitecturii normale a papilelor interdentare și favorizează acumularea plăcii bacteriene în zonele afectate. În fazele avansate, pacienții pot resimți durere persistentă și halitoză accentuată (mirosul neplăcut al respirației).
Factori implicați în inflamația gingivală
Principala cauză pentru inflamația gingivală (gingii inflamate) este reprezentată de acumularea plăcii bacteriene, biofilm microbian ce colonizează suprafețele dentare și marginile gingivale. Microorganismele prezente în biofilmul microbian eliberează toxine și enzime care determină reacția inflamatorie la nivel gingival. Igiena orală deficitară favorizează multiplicarea bacteriană excesivă și implicit intensificarea procesului inflamator.
Pe lângă factorii microbieni, există factori locali și sistemici care contribuie la apariția gingivitei. Factori locali, cum ar fi obturațiile incorect adaptate, coroanele dentare necorespunzătoare și utilizarea unor fațete dentare de calitate inferioară, pot crea zone de retenție a plăcii și dificultăți în efectuarea igienei orale. Pe de altă parte, factori sistemici precum diabetul zaharat, afecțiuni imunitare și modificări hormonale (sarcină, pubertate) favorizează reacții inflamatorii exagerate și cresc vulnerabilitatea.
Cum se pune diagnosticul?
Evaluarea clinică a pacientului este pasul principal în diagnosticarea inflamației gingivale. Evaluarea clinică presupune examenul vizual al țesutului gingival, evaluarea indicilor de sângerare, evaluarea mobilității dentare și identificarea zonelor cu acumulare de placă și tartru dentar. Examenul parodontal, care implică măsurarea adâncimii pungilor gingivale, permite identificarea precoce a complicațiilor parodontale. Radiografiile dentare pot oferi informații suplimentare privind afectarea osului alveolar și posibila evoluție către parodontită.
Tratamentul inflamației gingivale
Tratamentul inflamației gingivale trebuie să urmărească în primul rând eliminarea cauzei microbiene și reducerea inflamației locale. În anumite cazuri, inflamația gingivală este exacerbată de malpoziții dentare sau anomalii ale ocluziei, situație în care se recomandă tratamentul ortodontic, prin aplicarea unui aparat dentar.
Corectarea problemelor de aliniere dentară facilitează igiena orală și reduce semnificativ inflamația gingivală cauzată de retenția plăcii bacteriene. În cazul pacienților cu lucrări protetice, utilizarea unor fatete dentare de calitate asigură o bună adaptare gingivală, reducând astfel riscul iritațiilor locale.
Complicații și riscuri asociate cu inflamația gingivală
Ignorarea simptomelor inflamatorii inițiale determină progresia spre forme severe, cum este parodontita, caracterizată prin distrugerea țesutului conjunctiv și osului alveolar de suport. Evoluția duce la mobilitatea dentară crescută, pierderea dinților afectați și complicații sistemice asociate inflamației cronice. Studiile arată legături între inflamația gingivală persistentă și riscul crescut al afecțiunilor cardiovasculare, diabetului zaharat și problemelor respiratorii.
