Cum să reduci factura la gaze dacă folosești o centrală termică

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 03 feb 2021, 15:50
Gaze aragaz

Tot mai mulți români optează pentru o centrală termică. Iată ce trebuie să faci să îți reduci factura la gaze.

43% dintre români se încălzesc iarna cu soba cu lemn, cărbune sau gaz natural, în timp ce 35,7% se încălzesc la centrala proprie pe gaz natural, arată un sondaj recent efectuat de Inscop Research. 

13,5% dintre intervievați folosesc încălzirea centralizată (la nivel de bloc sau cartier), 1,8% folosesc un sistem electric de încălzire, în timp ce restul de 5,5% declară că folosesc alt tip de sursă de încălzire, cei mai mulți dintre aceștia indicând centralele pe lemne și pe peleți.

Atunci când cineva se gândește să achiziționeze o centrală termică pe gaz principala preocupare este când își va amortiza investiția.

Totodată, în urma tragediei de la Piatra-Neamț, s-a adus în atenția opiniei publice aspectul siguranței în cazul centralei termice. Poți citi AICI ce trebuie să respecți neapărat atunci când ai o centrală termică.

Centrala termica pe gaz

Cum reduci factura la gaze dacă ai centrală termică

Iată cum reduci considerabil factura la gaze dacă ai centrală termică, potrivit anunțului unei companii care furnizează energie:

1. Izolaţi îmbinările ferestrelor cu garnituri de etanşare autoadezive (tip purfix). În cazul ferestrelor cu tâmplărie de lemn şi sticlă simplă, pierderile de căldură prin spaţiile neizolate pot reprezenta mai mult de 30% din totalul pierderilor de căldură în sezonul rece.  

2. Reglaţi temperatura din locuinţa dumneavoastră în funcţie de confortul dorit luând în considerare că peste temperatura de 19 °C, fiecare grad în plus poate să însemne o creştere a consumului de gaze naturale cu circa 8%.

3. Deschideţi larg ferestrele pe perioade scurte de timp astfel încât spaţiile să se aerisească şi să se încălzească mai repede. Pierderile de căldură sunt mai mari dacă lăsaţi ferestrele întredeschise pe perioade lungi de timp.

4. Izolaţi conductele de agent termic mai ales în cazul celor care traversează spaţii neîncălzite (holuri, subsoluri, garaje, magazii), pentru a minimiza pierderile de căldură.

5. Asiguraţi-vă că radiatoarele nu sunt acoperite de perdele sau alte obiecte, pentru a nu îngreuna schimbul de căldură, aerisiţi şi caloriferele de câte ori este cazul.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

6. Setaţi din centrala termică o temperatură mai scăzută a apei calde astfel încât să nu necesite combinarea cu apa rece. Trebuie menţionat că la o centrală de apartament care prepară atât agent termic cât şi apă caldă menajeră, consumul de gaze naturale este maxim în momentul când se prepară apa caldă.

7. Folosiţi un termostat de ambianţă care comandă funcţionarea centralei ţinând cont de temperatura setată în camera în care se montează şi care determină o reducere cu până la 25% a costurilor de încălzire.  

8. Montaţi robinete cu cap termostatat pe calorifere pentru a controla debitul agentului termic din radiator în fiecare cameră.

9. Izolaţi termic pereţii, acoperişul şi ferestrele pentru a reduce cu până la 50% costurile de încălzire.

10. Asiguraţi-vă de funcţionarea optimă a aparatelor consumatoare de gaz. Solicitaţi sprijinul instalatorilor autorizaţi pentru reglarea arzătoarelor, verificarea filtrelor de apă şi a depunerilor de calcar pe conducte, astfel încât să evitaţi consumul excesiv de gaze naturale.

11. În măsura posibilităţilor, înlocuiţi centrala veche neperformantă sau sobele cu o centrală termică cu tiraj forţat şi cameră etanşă de ardere (randament de aprox. 90%) sau cu o centrală termică în condensaţie (randament de aproximativ 96%), pentru a obţine o economie de energie de până la 20% sau chiar mai mult.

Citeste si: Ce e obligatoriu să faci dacă ai centrală termică. Avertismentul celor de la ISU