Cum să scapi de disconfortul proctologic cu tratamente non-invazive și nedureroase

Author: Diana Tilă

Disconfortul proctologic, manifestat prin dureri, sângerări sau prurit anal, este în general cauzat de afecțiuni frecvent întâlnite, cum ar fi hemoroizii, fisura anală, polipii anali sau fistula anală. Deși în trecut astfel de patologii erau adesea asociate cu intervenții chirurgicale, în prezent, în mai bine de două treimi dintre cazuri, este posibilă evitarea unei intervenții chirurgicale majore. Tratamentele non-invazive și nedureroase sunt adesea suficiente pentru a rezolva problema, uneori chiar definitiv.

Hemoroizii interni: abordări moderne în gestionarea simptomelor asociate

Hemoroizii interni reprezintă o hipertrofie a plexului venos submucos din canalul anal, ce se asociază cu sângerări anale, prolaps sau senzația de evacuare incompletă. Hemoroizii interni apar din cauza presiunii crescute în venele rectale, frecvent asociată cu constipația cronică, sarcina sau efortul excesiv la defecare. Managementul non-invaziv al hemoroizilor interni implică soluții care acționează atât asupra cauzei, cât și asupra simptomelor.

Tratamentele pentru hemoroizi sunt alese în funcție de gravitatea situației, așadar de stadiul în care boala este depistată. În boala hemoroidală de stadiu I sau II, aplicarea locală a unguentelor pe bază de substanțe antiinflamatorii ajută la reducerea inflamației și ameliorarea disconfortului.

Dacă se impune îndepărtarea hemoroidului, medicii proctologii pot alege remedii hemoroizi non-invazive, dintre care ligaturarea elastică este adesea preferată. Această procedură implică plasarea unui inel elastic în jurul bazei hemoroidului, pentru a bloca alimentarea sa cu sânge, ceea ce duce la necrozarea și eliminarea hemoroidului fără durere.

Fistula anală: terapii conservative și abordări minim-invazive

Fistula anala este o afecțiune cronică, caracterizată prin formarea unui canal anormal între canalul anal și pielea din zona perianală. Fistula rezultă frecvent în urma unui abces anorectal, complicație ce poate duce la infecții recurente și disconfort persistent. Deși chirurgia este indicată în multe cazuri de fistulă anală complexă, există și opțiuni non-invazive pentru cazurile simple, care pot ameliora simptomele și pot preveni complicațiile ulterioare.

Una dintre cele mai moderne metode de tratament este terapia cu laser, o abordare minim-invazivă ce utilizează un fascicul de lumină pentru a sigila traiectul fistulos din interior, fără a afecta țesutul înconjurător. Terapia este nedureroasă, asigură o vindecare rapidă și minimizează riscul de recidivă. În același timp, utilizarea plasmei bogate în trombocite (PRP) reprezintă o altă soluție de regenerare tisulară ce poate sprijini vindecarea fistulelor superficiale.

În cazul fistulelor asociate cu inflamații sau abcese recurente, tratamentele cu antibiotice și antiinflamatoare pot fi utilizate pentru a controla infecția și a reduce inflamația.

Fisura anală: opțiuni de tratament non-invaziv

Fisura anală reprezintă o leziune longitudinală a mucoasei anale, cauzată adesea de traumatisme locale secundare constipației sau diareei prelungite. Simptomele tipice includ durerea intensă în timpul defecației și sângerarea. Tratamentele non-invazive, precum cremele topice pe bază de nitroglicerină sau blocantele canalelor de calciu, sunt eficiente în relaxarea sfincterului anal, facilitând astfel vindecarea leziunilor. În cazurile refractare, toxina botulinică poate fi utilizată pentru a reduce temporar tensiunea sfincteriană, ameliora durerea și facilita procesul de vindecare.

 


Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.