Cum să-ţi faci propriile buchete florale din hârtie creponată?

Author: Lavinia Medrea

În realizarea buchetelor artificiale din flori, hârtia creponată este diferită de cea cartonata pentru că i se poate da orice formă, cu mai multă uşurinţă.

Faptul că este mai aerisită şi mai pufoasă o face să fie extrem de versatilă, iar buchetele obţinute cu ajutorul său vor fi extrem de realiste.

Dacă mediul extern este favorabil, aceste buchete pot rezista ani la rândul. Cei doi inamici principali ai hârtiei creponate sunt lumina directă a soarelui şi umiditatea. Deci, dacă buchetele vor fi păstrate în locaţii bine ventilate, fără umezeală şi ferite de lumina directă a soarelui, vor înfrumuseţa spaţiile mult şi bine.

E greu să faci aceste buchete florale?

Trebuie spus că buchetele pot fi mai simple sau mai sofisticate. Pentru cele mai sofisticate, va fi nevoie de mai mult exerciţiu şi atenţie în realizarea tehnicii. Însă, chiar şi începătorii în arta împăturirii hârtiei pot obţine buchete din flori de hartie creponata foarte frumoase.

Primul lucru pe care îl recomandă meşteşugarii care stăpânesc această artă este analizarea hârtiei. Potrivit specialistilor, hârtia creponată ar trebui ţinută în mâini, întinsă, simţită. Astfel, va deveni mai familiară la nivel tactil.

Idei de buchete de flori artificiale

1. Buchete de flori cu petale simple.

Cu această tehnică se poate construi o floare petală cu petală. Fiecare petală este modelată şi plisată individual înainte de a fi ataşată pe tulpină. Prima dată se realizează staminele potrivite din hârtie creponată şi sârmă florală. Se taie numărul necesar de petale şi frunze. Apoi se formează petalele şi se fixează de stamine cu o bandă adezivă florală.

2. Buchete de lalele cu hârtie creponată.

Pentru a realiza o lalea e nevoie de 6 petale, o stamină cu franjuri şi două frunze alungite. Se modelează petalele pentru a se curba uşor spre interior. Se rulează 3 dintre ele în punctul cel mai lat pentru a se curba puternic spre interior. Apoi se pliază fiecare petală. Se prind pliurile la un loc, se ataşează petalele puternic bombate de stamine şi apoi restul de petale, cu suprapunere lejeră. La final, se prind frunzele jos pe tulpina care va fi aşezată într-una din oricare vaze de flori.

3. Buchete de crini cu hârtie creponată.

Un crin cu 5 petale cu stamină cu pistil şi o frunză alungită se poate obţine astfel. Se îndoaie petalele în două pe lungime, se încreţesc şi apoi se desfac. Petalele se modelează pentru a se cupa spre interior în punctul cel mai lat. În final, staminele se aşează într-un inel uniform distanţat, lăsând pistilurile din interiorul staminei lungi.

4. Buchete de trandafiri din hârtie creponată.

Pentru a obţine un trandafir cu 5 petale mici şi 7 petale mari, se începe prin cuparea petalelor într-un punct chiar sub mijloc. Se curbează marginea superioară spre exterior, după care se pliază baza fiecărei petale. Se prind pliurile în loc, se ataşează petalele la stamine, se poziţionează mai întâi petalele mici mai jos pe stamine, strâns încolăcite în jurul acestora. Se ridică uşor fiecare inel de petale, suprapunându-se.

Secretul buchetelor florale frumoase din hârtie creponată

Practica este importantă, la fel şi tehnica sau ambalajele pentru flori (cum sunt expuse). Însă dincolo de talentul pe care cineva îl poate avea mai uşor sau după mai mult exerciţiu, materiale folosite pot face diferenţa în rezultatele obţinute. Nu e vorba doar despre calitatea hârtiei, ci şi de accesorii precum sârme florale, instrumente de prindere şi manipulare, foarfece, planşă pentru dimensionare precisă.