Cum se contestă, de fapt, o amendă de circulație? Ghid complet

Author: Bianca Hriscu
Polițist în trafic
Sursa: Captură KANAL D

Șoferii care sunt sancționați de polițiști, dar care consideră că dreptatea este de partea lor trebuie să știe care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a contesta o amendă de circulație.

Se întâmplă de foarte multe ori ca șoferii să fie amendați, dar să considere că au fost nedreptățiți de către reprezentanții autorităților. În această situație, varianta pe care o au la îndemână este contestarea procesului-verbal întocmit de Poliția Rutieră.

Ce trebuie să știi dacă vrei să contești o amendă de circulație?

Pentru ca inițiativa să aibă succes, iar contravenientul să scape de amendă trebuie urmată o anumită procedură. În primul rând, șoferii trebuie să redacteze o plângere împotriva procesului-verbal. Un astfel de model poate fi descărcat de aici. Ulterior, plângerea trebuie depusă la judecătoria în a cărei circumscripție a fost comisă contravenția, iar din momentul în care aceasta a fost înregistrată, executarea sancțiunii va fi suspendată până în momentul soluționării cazului. De la depunerea cererii, judecătorul are la dispoziție 30 de zile pentru a stabili termenul de judecată.

Pe lângă plângere, contravenientul trebuie să întocmească un dosar al cauzei, iar acesta trebuie să cuprindă toate probele care îi dovedesc nevinovăția, dar și copia procesului-verbal întocmit de agentul de poliție.

Citeste si: Amendă uriașă dată de Poliția Română: 40.000 de lei! Ce au descoperit oamenii legii când au tras pe dreapta un camion

Deși mulți șoferi refuză să mai plătească amenda de circulație atunci când iau decizia de a contesta procesul-verbal, acest lucru poate fi în defavoarea lor. Este important să achite amenda în termen de 15 zile pentru a beneficia de reducerea acesteia la jumătate. În cazul în care judecătorul le va da dreptate, suma le va fi returnată, dar în caz contrar, șoferii vor fi nevoiți să achite amenda integral, fără să mai beneficieze de reducere. Este important ca în momentul în care redactează cererea prin care cer contestarea amenzii de circulație, șoferii să solicite și restituirea banilor pe care i-au plătit pentru achitarea amenzii.

În cazul în care judecătorul constată că șoferul este vinovat, acesta din urmă are la dispoziție 15 zile pentru a face apel împotriva hotărârii. Contestația va fi depusă la secția de contencios administrativ a tribunalului.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citeste si: Amenzi uriase pentru soferii care nu respecta noile indicatoare de circulatie. Cand intra in vigoare

Situații în care procesul-verbal este considerat invalid

Există câteva situații în care procesul-verbal întocmit de polițiști poate fi considerat invalid, ceea ce înseamnă că șoferul nu mai poate fi sancționat, însă este în continuare necesară depunerea unei contestații la judecătorie. 

Procesul-verbal este considerat invalid în momentul în care nu sunt completate toate rubricile. Mai exact, dacă polițistul uită să completeze numele, prenumele şi calitatea agentului constatator și semnătura, numele şi prenumele contravenientului sau denumirea și sediul, dar și fapta sărvâșită și data în cazul persoanelor juridice, atunci, procesul poate fi declarat nul.

Citeste si: Care sunt amenzile pentru lipsa rovinietei și în cât timp se prescriu