Certificatul COVID a devenit un document care nu trebuie să lipsească atunci când participăm la evenimente sau când mergem la restaurant, cinema, spectacole sau la sala de sport. Acesta se află pe lista noilor restricții, iar pentru a intra în posesia lui trebuie să urmați câțiva pași.
Cum se descarcă certificatul digital COVID
Pentru a intra în posesia certificatului digital COVID-19 trebuie să urmați câțiva pași simpli, procedura este gratuită.
Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail valide, sistemul informatic va trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei.
Cetățenii romani și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul ”CNP”, urmat de categoria de vârsta. În câmpurile speciale se introduce: codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit.
În cazul cetățenilor străini se selectează opțiunea ”Pașaport/Act de identitate” și se completează câmpurile care cuprind: ”Țara care a emis pașaportul”, numărul ”pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În funcție de categorie se completează:
- Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
- Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
- Pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.
În final, se apasă butonul ”SALVEAZA”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital COVID.
Pentru copiii cu vârsta sub 14 ani, certificatul digital se poate descărca doar cu acordul părinților. Timpul de generare a certificatului poate dura fie de la câteva minute, până la o ora, în funcție de numărul de solicitări.
Citeste si: CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic. România a intra în zona galbenă