Cum se vor recupera cele două săptămâni de vacanță pe care elevii le vor avea? Sorin Cîmpeanu a făcut anunțul: ”Nimic nu ne împiedică să revenim la școală”

Author: Madalina Maftei

Cum se vor recupera cele două săptămâni de vacanță pe care elevii le vor avea?

Sursa: PixaBay

Sorin Cîmpeanu a făcut primele declarații, după ce Klaus Iohannis a anunțat că, de luni, toți elevii vor intra în vacață pentru două săptămâni. Cum se vor recupera cele două săptămâni?

În ședința convocată, miercuri, la Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis, în vederea stabilirii noilor măsuri de protecție împotriva Covid-19, acesta a precizat că, de luni, elevii din România vor intra în vacanță pentru o perioadă de două săptămâni. Ministrul Educației a fost întrebat dacă cele două săptămâni de vacanță pentru elevi vor fi recuperate. Ce a răspuns Sorin Cîmpeanu?

Cum se vor recupera cele două săptămâni de vacanță pe care elevii le vor avea

În urma ședinței care a avut loc la Cotroceni cu toți responsabilii care se ocupă de gestionarea pandemiei de coronavirus, Klaus Iohannis a anunțat care sunt noile măsuri impuse pentru români pentru a reduce raspândirea virusului. Așadar, masca de protecție devine obligatorie peste tot, atât la exterior, cât și la interior, iar circulația va fi restricționată pe timp de noapte pentru persoanele nevaccinate.

Elevii intra in vacanta doua saptamani
[Sursa: PixaBay]

Totodată, președintele a precizat că, de luni, elevii din România vor intra în vacanță pentru două săptămâni. Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost întrebat dacă cele două săptămâni de vacanță vor fi recuperate.

Acesta a precizat că se va consulta cu elevii și cu cadrele didactice înainte de a lua o decizie. Hotărârea se va lua după ce elevii se vor întoarce din vacanță.

Citeste si: Ministrul Educației, despre ”dezastrul” din învățământul online: ”N-avem nici conectivitate, nici echipamente şi nici toţi profesorii formaţi pentru online” La ce soluție s-a gândit Sorin Cîmpeanu

Când se vor întoarce elevii în bănci 

Ministrul interimar al Educației a declarat că elevii se vor întoarce în bănci, în funcție de cum va fi situația pandemiei de coronavirus în luna noiembrie.

Sorin Cimpeanu, despre noile măsuri
[Sursa: Facebook]

”Vom vedea. Ne vom consulta cu elevii şi profesorii. Există mai multe variante. Nu vom lua o decizie înainte de revenirea din vacanţă. Întâi să ştim că nimic nu ne împiedică să revenim la şcoală în 8 noiembrie şi apoi vom anunţa şi rezultatul consultărilor cu privire la structura anului şcolar. Din păcate, evoluţia epidemiologică nu este atât de predictibilă pe cât am avea nevoie în sistemul de învăţământ. Aşa că, vom decide pe nişte date certe (cât se poate), şi nu pe supoziţii, după 8 noiembrie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că această măsură nu se aplică și în cazul afterschool-urilor. Acestea sunt obligate să desfășoare activități în continuare, însă cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

Citeste si: Ultimă oră! Sorin Cîmpeanu ia în calcul eventualitatea unei vacanțe de o lună pentru elevi: Toate variantele sunt deschise