Multe efecte pozitive
Chiar și cei care nu erau obișnuiți să alerge în mod regulat au înțeles că un maraton virtual este un cu totul alt mod de a face mișcare fizică, una care îți aduce o mulțime de efecte pozitive. Dacă nu ai încercat până acum așa ceva și vrei să afli mai multe amănunte, o vizită pe https://maratonvirtual.ro/ este perfectă. Și, chiar dacă poate nu vei ajunge niciodată să concurezi într-un maraton real, satisfacția de a fi parte a unuia virtual nu este cu nimic mai prejos. În plus, vei fi mult mai sănătos!
De ce să participi la un maraton virtual
Există o mulțime de avantaje pe care le ai atunci când decizi să participi la o astfel de competiție. Pentru că, până la urmă, chiar este o competiție, una unde primești chiar și medalii, așa că ai parte și de mulțumirea sufletească dată de faptul că meritele tale au fost recunoscute. Dar, să revenim la motivele care te-ar putea determina să te înscrii la un maraton virtual.
O bună condiție fizică
Alergarea este acel gen de activitate care ne îmbunătățește condiția fizică, vei avea o rezistență la effort mult mai ridicată. De asemenea, s-a observat și demonstrat că tot alergarea este responsabilă de o mai bună sănătate a sistemului cardiovascular. Problemele cu valorile mari ale tensiunii arteriale vor fi mult diminuate, până la rezolvarea în totalitate a lor.
Scapi de stres
Ai auzit vreodată de endorfine, adică acele substanțe care sunt eliberate de organism și care ne fac să ne simțim fericiți? Tot alergarea este cea responsabilă, printre altele, de producerea lor, așa că ai încă un motiv de a încerca o astfel de experiență. Vei fi mult mai calm și mulțumit, ceea ce nu ți s-a mai întâmplat chiar de ceva vreme.
Simți că nu mai poți face stresului și ai vrea să găsești o soluție pentru aceasta? Înainte de a încerca tot felul de remedii sau suplimente mai mult sau mai puțin naturale, de ce să nu iei în calcul și participarea la un maraton virtual? Acesta te va face să fii ceva mai responsabil, să fii mai disciplinat în ceea ce privește programul și... da, chiar îți va reduce mult stresul. Ce poate fi mai bun decât atât? Cu timpul, vei ajunge la un fel de ”frumoasă dependență”, mai ales că vei observa că unele dintre cele mai bune idei pentru a-ți îndeplini sarcinile de serviciu le ai chiar în timp ce alergi.
Cum te poți pregăti pentru maratonul virtual
Pentru a te pregăti așa cum se cuvine pentru o experiență de acest gen, trebuie să iei în calcul foarte multe lucruri. În primul rând, vei renunța la stilul tău alimentar de-a dreptul haotic, te vei hidrata așa cum se cuvine. Nu este o idee greșită să discuți chiar cu un antrenor de atletism și un specialist în nutriție, pentru ca aceștia să îți ofere recomandările lor în acest sens.
Aleargă pe mai multe tipuri de teren
A participa la un maraton virtual înseamnă să fii bine pregătit, să știi cum să alergi atât pe un teren accidentat, dar și pe iarbă. Dacă prima variantă este esențială pentru a învăța cum să-ți îmbunătățești echilibrul, atunci când vine vorba despre alergarea pe iarbă este importantă atunci când vrei să îți îmbunătățești viteza. A alerga mereu pe o suprafață plană nu-ți pune atât de mult la încercare mușchii picioarelor, de aceea este bine să le combini pe toate.
Nu renunța de la primul obstacol
Dacă până acum erai destul de sedentar, poate fi destul de dificil să îți schimbi stilul de viață și, din acest motiv, ești tentat să renunți de multe ori, cel puțin la început. Recomandarea noastră este să nu cazi în această capcană! Orice dificultate pe care o depășești te face să fii din ce în ce mai puternic, ești cu un pas mai aproape de țelul propus! Și crede-ne, chiar nu este unul atât de greu de ajuns! Cu timpul vei simți că poți mai mult, dar este important să știi și cum să îți dozezi efortul!
Aleargă alături de un partener!
Atunci când alergăm singuri, suntem mult mai tentați în a renunța la cursă! De aceea, dacă ai posibilitatea, găsește-ți un partener de ”lucru”. Vă va fi mult mai ușor să treceți peste micile dificultăți, vă veți monitoriza mai ușor performanțele și multe altele. De asemenea, sprijinul unui antrenor profesionist, căruia să îi spuneți care este scopul vostru, este esențial. Acesta vă va învăța multe trucuri care vor conta enorm în reușita voastră! Și, la final, după ce ai încheiat primul tău maraton virtual... lasă-ți timpul de odihnă necesar de care ai nevoie pentru a te reface, după care începe pregătirile pentru următorul!