În Duminica Floriilor sunt împărțite crenguțe de salcie
Sursa:
pexels
La finalul acestei săptămâni, creștinii ortodocși vor sărbători Duminica Floriilor. Ce reguli au stabilit autoritățile pentru cei care merg la biserică?
Duminica Floriilor este ultima duminică dinaintea Paștelui și are o însemnătate mare pentru credincioși, motiv pentru care mulți dintre ei își doresc să meargă la biserică pentru a lua ramurile de salcie. Cum se va face acest lucru în contextul pandemiei de coronavirus?
Noi precizări despre desfășurarea slujbei de Florii
Autoritățile au anunțat ce reguli vor fi puse în aplicare în Duminica Floriilor, dar și în cadrul celorlalte slujbe importante din Săptămâna Patimilor și din noaptea de Înviere. În ceea ce privește Duminica Floriilor, reprezentanții autorităților au
anunțat că ramurile de salcie ar urma să fie binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, mai exact pe 24 aprilie 2021 sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Acestea ar urma să fie împărțite credincioșilor în afara bisericilor, iar pentru a respecta distanța socială, cei care vor merge la biserică vor fi obligați să aștepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile.
„Întrucât „organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate” (art.
1 pct. 10-11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiție, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu proprii credincioși, prin înconjurarea lăcașului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcașului de cult, sau în Duminica Floriilor,
25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoți și voluntari în exteriorul lăcașului de cult, iar credincioșii vor fi îndemnați să aștepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei și al procesiunii se va respecta distanța fizică prevăzută de reglementările legale.”, au precizat reprezentanții autorităților, potrivit basilica.ro.
Pentru a preveni răspândirea noului coronavirus în comunitate, autoritățile le-au cerut credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite în cadrul bisericilor de care aparțin din punct de vedere teritorial. Slujba de Înviere din acest an va avea loc în prezența credincioșilor, însă cu respectarea tuturor regulilor, astfel încât să nu existe riscul de îmbolnăvire cu COVID-19.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Renumita actriță Jean Marsh a încetat din viață la vârsta de 90 de ani. Aceasta a fost si co-autoarea serialului de drama istorică „The House Of Eliott”.
Eliminarea Iasminei din „Casa Iubirii” s-a lăsat cu emoții și lacrimi din partea concurenților. Cel care a atras cel mai mult atenția fanilor a fost Moldo, concurentul fiind vizibil afectat de plecarea brunetei.