Cutremur cu magnitudinea de 7,4 în Taiwan! Șase persoane au murit și alte zeci au fost rănite. S-a emis avertizare de tsunami în Filipine

Author: Laura Macovei
Actualizat: 03 apr 2024, 10:50

Cutremurul din Taiwan  

Sursa: Profimedia

Un puternic cutremur subacvatic cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter a lovit miercuri Taiwan, declanșând avertismente de tsunami pentru regiune și stârnind panică în rândul locuitorilor.

Autoritățile au emis avertismente imediate pentru Taiwan, insulele japoneze Okinawa și Filipine. Cu toate acestea, temerile s-au estompat în cele din urmă, iar alertele de tsunami au fost ridicate. Efectele distructive însă, au fost resimțite pe teren.

Este cel mai devastator seism înregistrat în ultimii 25 de ani în această regiune.

Mai multe clădiri prăbușite, șase morți și zeci de răniți în urma cutremurului

Cel puțin 26 de clădiri s-au prăbușit, iar alte zeci de structuri au fost grav avariate. Într-un bilanț tragic, șase persoane au fost confirmate ca fiind decedate în Taiwan, iar peste 57 de persoane au fost rănite. Îngrijorarea continuă în legătură cu posibilele replici ale seismului  în următoarele zile, cu magnitudini estimate între 6,5 și 7,0.

Județul Hualien, situat în apropierea epicentrului cutremurului, a fost printre cele mai afectate zone, cu pierderi de vieți omenești și numeroase persoane blocate sub dărâmături.

Eforturile de salvare sunt în desfășurare, însă situația rămâne critică.

Cutremur cu magnitudinea de 7,4 în Taiwan! Șase persoane au murit și alte zeci au fost rănite
[Sursa: Captură Twitter]

Impactul asupra infrastructurii a fost și el dezastruos. Autostrada Suhua de pe coasta de est a suferit daune semnificative, cu bolovani mari căzuți pe carosabil și tuneluri sparte. În plus, peste 91.000 de gospodării au rămas fără energie electrică, iar unele servicii feroviare din estul Taiwanului au fost suspendate temporar.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: Un cutremur puternic a zguduit Grecia. Ce intensitate a avut și unde a fost înregistrat seismul

Eforturile de recuperare și reconstrucție sunt în plină desfășurare, cu autoritățile și echipele de intervenție lucrând continuu pentru salvarea celor prinși între dărămături.

Preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, a declarat că a „ instruit imediat administraţia să se ocupe de situaţie şi să înţeleagă impactul local cât mai curând posibil” și se va oferi  „asistenţa necesară şi se va colabora cu guvernele locale pentru a minimiza impactul dezastrului”, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.

Alertă de Tsunami în Filipine

În urma cutremurului de 7,4 din Taiwan, în Filipine a fost emisă o alertă de tsunami, iar locuitorii din provinciile Batanes Group of Islands, Cagayan, Ilocos Norte şi Isabela au fost  „sfătuiți cu tărie să evacueze imediat spre zone mai înalte sau să se deplaseze mai departe în interiorul țării.”

Citește și: Cutremur de 5,8 grade pe Richter lângă România. Seismul a fost resimțit în mai multe țări

Potrivit Institutului de Vulcanologie şi Seismologie din această ţară, primele valuri ar urma să lovească Filipine începând cu ora locală 8:33, până miercuri ora 10:33.