Seismul s-a produs la ora 03:51 în Muntenia, județul Prahova. Seismul a avut 2,7 magnitudine, fiind produs la o adâncime de 16 kilometri, informează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 32km N de Ploiesti, 59km SE de Brasov, 89km N de Bucuresti, 105km NE de Pitesti, 149km V de Braila, 153km N de Ruse, 155km V de Galati, 161km SV de Bacau, 163km E de Sibiu, 207km NE de Craiova.
Un alt cutremur a avut loc pe 4 octombrie, în apropiere de Capitală, în județul Giurgiu. Seismul a avut loc la ora 05:51, epicentrul fiind localizat la 44 de kilometri de București. El a avut magnitudinea de 3,1 grade. Cutremurul s-a produs la o adâncime de numai 2 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 42 km Nord-Est de Ruse, 44 km Sud-Est de Bucureşti, 100 km Sud de Ploieşti, 148 km Sud-Est de Piteşti, 156 km Nord-Vest de Varna şi 179 km Vest de Constanţa.
Seismul respectiv fusese precedat de un alt cutremur asemănător ca magnitudine, produs pe 29 septembrie, în zona Vrancea. Seismul din 29 septembrie a avut magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter. S-a produs la ora 07:35, la adâncimea de 129 de kilometri, epicentrul lui fiind localizat în apropierea oraşelor Braşov, Ploieşti, Bucureşti, Piteşti, Bacău, Brăila, Galaţi, Sibiu, Ruse, Iaşi.
Când ne așteptăm la un cutremur mare
Profesorul de seismologie Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), a făcut anumite previziuni legate de un cutremur mare cu care o să ne confruntăm și noi, printre alte țări.
Gheorghe Mărmureanu crede că seismul ar putea atinge 8 grade pe scara Richter și că va fi unul care se va resimți puternic pe o suprafață mare.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„(Cutremurul- n. r.) va fi adânc şi acesta va fi norocul României. Cu cât e mai adânc, cu atât energia se disipă pe o suprafaţă mai mare. Va fi o suprafaţă foarte mare, de la Moscova la Cairo. Pe toată Europa, aş spune.
Eu sunt optimist, acesta este cuvântul. Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040- 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc”, a declarat Gheorghe Mărmureanu.
Cel mai puternic cutremur din acest an din România s-a produs la data de 31 ianuarie, în județul Vrancea. Seismul a avut magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 121 de kilometri. Cutremurul s-a resimțit puternic în mai multe orașe, printre care și Bucureștiul.