CUTREMURĂTOR! Andreea Bălan şi-a făcut testamentul acum puţin timp!

Author: Diana Tilă
Actualizat: 18 iul 2022, 19:45
Vedeta a fost la un pas de moarte zilele trecute. Tânăra a decis să facă testamentul înainte de a intra în operație.

Andreea Bălan a vorbit despre problemele medicale cu care a fost diagnosticată, după ce a fost externată din spital.

Andreea Bălan a trecut prin momente cumplite săptămâna trecută. Artista în vârstă de 36 de ani a ajuns de urgență la spital, acuzând crampe îngrozitoare și dureri cumplite la nivelul stomacului.

Pentru că a crezut că durerile sunt din cauza unei indigestii, Andreea Bălan a neglijat durerile, însă acestea au devenit din ce în ce mai mari, până lunea trecută. Atunci, artista a decis să meargă la spital pentru investigații amănunțite.

Andreea Bălan și-a făcut testamentul vocal

Cântăreața a fost la un pas să ajungă pe masa de operație, dar din fericire, totul s-a încheiat cu bine și nu a mai fost nevoie de respectiva intervenție chirurgicală. 

Vedeta a mărturisit că la un moment dat și-a făcut testamentul vocal, speriindu-se foarte tare din cauza durerilor abdominale pe care le-a simțit înainte de a ajunge la cadrele medicale.

Artista a avut un mare noroc, abcesul abdominal eliminându-se singur, Andreea Bălan stând pe tratament timp de 6 zile. Andreea a declarat că infecția s-a redus extraordinar de repede datorită unui antibiotic puternic.

La câteva zile de la externare, artista a explicat ce s-a întâmplat, de fapt.

Andreea Bălan, declarații despre problema de sănătate cu care a fost diagnosticată

A fost un abces abdominal de 6 centimetri, eu de o lună aveam dureri. Cred că de la mâncare, am făcut o indigestie. Am fost la doctor, mi s-au făcut radiografii. Mi s-a dat tratament, dar eu tot aveam dureri și am crezut că e tot de la balonare.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Luni seară aveam dureri foarte mari, apăsa pe toate organele, mai ales pe colon. Mi-a luat sânge pe loc, aveam o infecție foarte mare, fără să se știe unde. Iar ecografii, iar nu s-a văzut la ecografie.

Abia la computerul tomograf s-a văzut acest abces, m-au internat pe loc. Dacă mă întorceam acasă riscam să se spargă și să fac septicemie.  M-au programat la operație a doua zi. Am avut un noroc maxim. Mă speriasem deja, am dat mesaje la toți cei dragi, îmi făcusem testamentul vocal.

Nu era sala de operații gata, și de stres s-a eliminat abcesul singur. Am avut un dren 6 zile, am avut un antibiotic foarte puternic, infecția s-a redus foarte repede”,  a povestit Andreea Bălan.

Frumoasa vedetă este în momentul de față în afara oricărui pericol, fiind nevoită să țină un regim foarte strict. 

Artista abia aștepta să ajungă acasă și să-și îmbrățișeze cele două fiice. Chiar dacă a fost la un pas de operație, competența medicilor și-a spus cuvântul. Solista a reușit să scape doar cu un tratament.