De când a avut loc cutremurul de 5,7 din zona Gorj, de săptămâna trecută, s-au înregistrat aproximativ 960 de replici. Cele mai multe au avut o magnitudine mică, dar prezența lor acolo nu este una obișnuită.
Cutremurul din zona Gorj a fost urmat de aproximativ 960 de replici
Cele mai multe replici s-au produs la o adâncime cuprinsă între 10 și 20 de km și au avut o magnitudine de cel mult două grade.
Conform unui specialist INFP, numărul acestora scade, dar magnitudinea lor crește, iar următoarele săptămâni vor aduce noi cutremure în acea zonă, sperând ca magnitudinea lor să nu fie mai mare de 5.
„Dacă ne uităm cel mai bine, totuşi, pentru cutremure mai mari, care sunt prioritatea noastră, cutremure peste 2 ca şi magnitudine, oricum, putem să vedem şi în acest grafic că numărul lor descreşte, în schimb, magnitudinea lor nu descreşte atât de mult.
Sigur, a fost şocul principal de 5,7, care a urmat unui cutremur de 5,2. Am avut şi în această dimineaţă un cutremur de 3,9. Clar, ne aşteptăm ca şi în următoarele săptămâni să avem cutremure destul de multe. Sperăm că nu cu magnitudini peste 5 în această zonă”, a precizat specialistul, în cadrul unei conferințe de presă.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Magnitudinea mare a cutremurelor din Gorj nu este una obișnuită
De-a lungul anilor, în zona Gorj, au avut loc mai multe cutremure, dar magnitudinea lor a fost atât de mică, încât acestea nu au fost considerate ca fiind periculoase.
Mai mult decât atât, specialistul a mai precizat faptul că persoanele care vor să se informeze în legătură cu cutremurele trebuie să o facă din surse oficiale, de încredere, printre ele fiind site-ul INFP și portalul PhENOMeNAL, dar și de pe site-ul EMSC.
Cutremurele cu o magnitudine mare au avut loc și în alte părți ale lumii, nu doar în Turcia și în Siria. Astăzi, 23 februarie, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,1, în Tadjikistan, în apropiere de granița cu China.
La câteva minute, acesta a fost urmat de o replică a cărei magnitudine a avut cinci grade. Seismul s-a produs dimineață, în jurul orei 05:37, la o adâncime de aproximativ 20,5 km, potrivit Institutului Seismologic American. Epicentrul cutremurului a fost în Gorno-Badakhsan.