Bora Djordjevic, o legendă a muzicii rock iugoslave, a murit la vârsta de 72 de ani în urma unor complicaţii cauzate de o pneumonie. Starul era internat într-un spital din Ljubljana.
După moartea sa, prezentatorul TV Dan Negru a transmis un mesaj de apreciere pentru cel ce a fost Bora Djordjevic.
Ce l-a făcut pe Bora Djordevic diferit de celelalte staruri
Dan Negru l-a apreciat pe Bora Djordevic nu doar pentru vocea și talentul său muzical, ci pentru caracterul desăvârșit cu care s-a impus de-a lungul timpului. Moartea sa este ca un semnal de alarmă pentru românii care tac și înghit atunci când vine vorba de a își exprima punctul de vedere în orice situație.
În acest context, vedeta Kanal D amintește că fără tupeu nu poți merge spre libertate.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„A murit azi Bora Djordevic, una din legendele rockului iugoslav, formația lui, Riblija Corba mi-a însoțit toate vârstele. Bora era genul de star rock care avea tupeu! Câte vedete de la noi au curajul vorbelor? Pe mulți nu-i duce capul, dar ceilalți?
„Suntem o țară mică” e tot ce știu ai noștri să spună și să posteze pisicuțe, flori și mâncare. Concertele noastre sunt despre „mânuțele în aer”. Să învățăm lecția opiniilor de la vecinii noștri mai mici. Tenismenul Djokovic sau Jokic, starul NBA sau Bora gândesc cu voce tare. Opiniile libere ale lui Bora, încă de pe vremea comunismului lui Tito au dat multora curajul responsabilității. Pentru că spre libertate poți să mergi doar dacă ai tupeu!” a scris Dan Negru pe pagina sa de Instagram.
View this post on Instagram
Bora Djordjevic a murit la vârsta de 72 de ani
Anunțul decesului starului rock a fost făcut de grupul său, Riblja Corba.
„Dragi prieteni, cu mare tristeţe şi durere, vă anunţăm că prietenul şi fratele nostru Borisav Bora Djordjevic ne-a părăsit. Odihneşte-te în pace, dragă Boki”, a transmis grupul rock într-un comunicat.