Florin Brătescu, primul bărbat prezentator din Televiziunea Română, s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Iată ce mesaj emoționant a postat Dan Negru pe Instagram, în urma tristului anunț!
Dan Negru a ținut să-i aducă un omagiu lui Florin Brătescu
Vedeta Kanal D a postat pe Instagram un dialog memorabil cu regretatul Florin Brătescu, subliniind importanța și impactul pe care acesta le-a avut în lumea televiziunii românești.
"Eu am prins începutul televiziunii, tu o să-i prinzi sfârșitul", îi spunea amuzat Florin Brătescu lui Dan Negru. Aceste cuvinte îi amintesc lui Dan Negru de o epocă în care televiziunea era în plină dezvoltare, iar Florin Brătescu se afla în prima linie, fiind primul crainic bărbat din istoria televiziunii române.
Dan Negru și-a exprimat recunoștința față de contribuția adusă de Florin Brătescu la începuturile televiziunii românești. Florin Brătescu a lăsat o amprentă de neuitat în istoria televiziunii românești, fiind un pionier și un model pentru generațiile următoare de prezentatori. Mesajul lui Dan Negru reprezintă un omagiu profund adus unei figuri remarcabile din lumea media, căruia îi recunoaște importanța și impactul durabil în această industrie.
„ A murit azi, la 90 de ani. A fost primul crainic bărbat din istoria televiziunii române. Ne amuzam uneori de ușurința cu care azi televiziunile angajează pe oricine ca prezentator. El care era primul dintre noi… Viața-i frumoasă tocmai pentru că are un început și-un sfârșit. Mulțumesc pentru începuturi, domnule Brătescu .”, a mai scris Dan Negru în postare sa de pe Instagram.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
View this post on Instagram
Florin Brătescu s-a stins din viață la 91 de ani
Florin Brătescu, primul bărbat prezentator din TVR și primul director general al Antena 1, a murit, informează B1. Acesta a avut o experiență de 50 de ani în televiziune.
În urmă cu câțiva ani, vedeta TV povestea despre momentul în care a fost angajat la TVR.
Acesta a vorbit despre vremurile dificile din acea perioadă, când televiziunea nu era văzută deloc cu ochi bune și nimeni nu voia să se angajeze într-un astfel de domeniu.Citește și: A murit Florin Brătescu! Primul bărbat prezentator din TVR avea peste 50 de ani de carieră în televiziune
Legendă vie a audio-vizualului românesc, Florin Brătescu a murit la 91 de ani. În urmă cu 7 ani, acesta vorbea despre încrederea românilor în televiziunea publică, dar și în cele comerciale, despre modele și moderatori.
„Azi nu găsim prea multe modele în televiziune. Există moderatori apreciați care și-au creat un statut și sunt căutați. Din păcate sunt puțini la număr. Să nu uităm că eu am avut avantajul de a nu avea concurența altor televiziuni. Mai mulți ani am fost unicul acceptat sa apară pe micul ecran”, a spus acesta, potrivit QMagazine.