Dan Negru a postat un mesaj pe Instagram, unde a felicitat-o pe Ana Maria Bărbosu pentru performanța sa de la Jocurile Olimpice 2024, dar a subliniat și un aspect important: standardele ridicate pe care gimnastica românească le-a avut în trecut.
Cum a reacționat Dan Negru după ce Ana Maria Bărbosu și-a recuperat medalia de bronz
Prezentatorul TV și-a arătat aprecierea față de eforturile și talentul tinerei sportive.
„Ana Maria și-a recuperat bronzul în urma contestării! Tocmai s-a dat decizia. Bravo! Puștoaica merita!!! Federației de Gimnastică, însă, îi amintesc că noi jucam campionatul național de gimnastică la Olimpiade, că pentru gimnastica românească bronzul era un eșec! Federației de Gimnastică îi trimit fotografia asta făcută în anul 2000, când podiumul era românesc: aur, argint, bronz.
Prezentatorul de la Kanal D a postat și o fotografie din anul 2000, în care podiumul la gimnastică era complet românesc, cu Maria Olaru, Andreea Răducan și Simona Amânar în prim-plan, care ocupau primele trei locuri la Olimpiadă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
În plus, Dan Negru a împărtășit un autograf primit de la Maria Olaru, în care aceasta scrisese: „Pentru mai târziu, când acest azi va fi un ieri îndepărtat și îngropat în trecut. Cu stimă și respect, Maria Olaru.”
Cum au reacționat fanii lui Dan Negru la postarea lui despre Ana Maria Bărbosu
Respectiva postare a stârnit numeroase reacții în rândul urmăritorilor săi, care s-au arătat încântați de succesul Anei Maria Bărbosu.
„Mă bucur pentru gimnasta noastră!/ Felicitări Anei! Mă bucur sincer pentru ea. S-a reparat cumva durerea de care a avut parte la fața locului. Să nu uităm totuși că americanca a pierdut medalia pentru că antrenoarea nu a depus contestația suficient de repede. Ceea ce înseamnă că fără această greșeală a echipei SUA, podiumul ar fi rămas la fel. Arbitrele ar trebui să plătească echivalentul a trei medalii de bronz ca să își facă treaba data viitoare/ Încă o postare, încă o lecție!”, sunt câteva dintre comentariile internauților.
Surse foto: Instagram Dan Negru; Instagram Ana Bărbosu
Vezi această postare pe Instagram