În urma agresiunii, victima a fost transportată la spital cu mâinile rupte și craniul spart. Acolo ea a fost supusă, de urgență, unei operații pe creier, care a durat 9 ore.
Lanțul suferințelor încă nu a luat sfârșit
În ciuda chinurilor la care a fost supusă, Dana Roba a învins lupta cu moartea, iar acum ea s-a întors la fetele sale și vrea să lupte pentru dreptate. Însă, cu toate acestea, vedeta nu s-a vindecat complet, căci ea încă se reface după intervențiile la care a fost supusă. Iar suferința ei nu s-a încheiat, încă, deoarece va mai trebui să intre, de câteva ori, în sala de operații, pentru a-i fi reconstruit craniul alterat de loviturile cu ciocanul, aplicate de Daniel.
În acest moment, agresorul este la închisoare, pentru faptele sale. Însă, ieri, pe 26 iulie, Dana Roba și soțul trebuiau să se întâlnească în sala de judecată, pentru prima dată după cele întâmplate. Totuși, victima nu s-a putut prezenta, tocmai din cauza stării ei instabile de sănătate.
Ea a transmis că nu poate dormi noaptea și că ia pastile pentru această problemă, dar acestea își fac efectul abia spre dimineață.
Citește și: ,,Mi-a săpat groapa” Dana Roba scoate în lumină noi detalii din căsnicia ei cu Daniel Balaciu
Dana Roba își dorește să-și privească atacatorul în ochi
După cum declară pentru Spynews.ro, Dana Roba chiar își dorește ca această întâlnire să se poată reprograma, deoarece ea vrea să stea față în față cu cel care a mutilat-o. Ea și-a pregătit de mult timp întrebările pe care vrea să i le pună.
,,Urmează să am o întâlnire foarte importantă cu fostul soț și avocații noștri în fața procurorului, trebuia să fie mâine, doar că eu momentan nu pot să mă prezint pentru că eu nu dorm, căci după ce am fost maltratată și bătută, eu nu pot să dorm toată noaptea și imaginează-ți să stai toată noaptea, noroc că ascult predici, îmi pun muzică creștină, asta e activitatea mea de noapte, iar pe la 6-7 reușesc și eu să adorm până la vreo 1.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Medicul mi-a recomandat să iau un tratament pentru somn, tocmai de aceea cu părere de rău nu mă pot prezenta la întâlnirea pe care domnul procuror a realizat-o, dar sper să fie reprogramată, iar eu să-mi reiau activitatea în adevăratul sens al cuvântului”, a susținut Dana Roba, pentru Spynews.ro.
Ce întrebări a pregătit Dana Roba pentru Daniel
Vedeta este ferm convinsă că Dumnezeu o însoțește și o protejează în permanență, așa că ea nu se teme de întâlnirea cu Daniel Balaciu. De asemenea, ea nu își dorește să ia contact verbal direct cu soțul, iar toate întrebările i le va adresa prin intermediul avocatului.
,,Nu îmi este teamă, în primul rând e Dumnezeu cu mine, nu mi-a fost teamă nici când mi-a dat ciocane în cap, atunci s-a prezentat îngerul lui Dumnezeu și mi-a zis că eu nu voi simți nicio durere și așa a și fost, doar că îmi este urât, e o diferență în a-ți fi urât și teamă, îmi e urât să îl văd, dar asta e legea în România și trebuie să mă văd cu el”, a mai mărturisit Dana Roba.
Victima a dezvăluit și întrebările principale pe care urmează să i le adreseze agresorului, de la care așteaptă răspunsuri pentru ceea ce i-a făcut.
,,Întrebările mele le voi transmite prin domnul procuror, nu îmi doresc să vorbesc cu el nici măcar un cuvânt, nu vreau să-i zic nimic eu personal și dacă vreau să-l întreb ceva o să-i transmit domnului procuror: «Vă rog frumos să-l întrebați pe fostul meu soț dacă nu s-a gândit că mama copiilor săi e cea mai importantă femeie din viața lui?»
Întrebarea pe care neapărat vreau să i-o pun e «De ce a uitat la ce Dumnezeu mă închin eu și cui Dumnezeu îmi fac eu voia, și nu s-a gândit că Dumnezeul căruia îi slujesc și mi-a dat viață nu mă va lăsa să mor» Asta e întrebarea mea, ca el cu siguranță a uitat cui Dumnezeu îi fac eu voia și cui Dumnezeu mă rog eu în fiecare zi, care m-a ascultat de fiecare dată când l-am chemat”, a mai declarat Dana Roba pentru sursa citată.