Daniel Pavel, anunț neașteptat: „Doi concurenți care au încălcat regulamentul. Faptele voastre nu pot fi trecute cu vederea!” Urmărește o ediție incendiară „Survivor România” duminică, 18 aprilie, de la 20:00 pe Kanal D

Autor: Amalia Georgescu
Actualizat: 18 apr 2021, 00:02
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii „Survivor România”, anunț important după jocul de comunicare
Sursa: Captură KANAL D

Multe emoții în ediția de duminică a emisiunii Survivor România 2021. Concurenții vor intra pe traseu în jocul de comunicare al săptămânii și vor lupta cu toate forțele pentru a obține victoria.

Săptămâna Survivor România 2021 este aproape de final, ceea ce înseamnă că urmează un nou consiliu de eliminare în care un concurent va părăsi competiția. Până atunci, Faimoșii și Războinicii se vor întâlni din nou pe traseu, de această dată în cadrul jocului de comunicare. Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România 2021, va face un anunț important, chiar înainte ca Faimoșii și Războinicii să intre pe traseu.

Surpriză pentru Faimoși și Războinici înaintea jocului de comunicare

În cele două tabere se vor încinge spiritele și vor apărea noi conflicte. Maria, cea mai nouă concurentă din echipa Războinicilor este acuzată că încearcă să se apropie de Albert, totul din dorința de a fi protejată, având în vedere că el a fost ales în repetate rânduri favoritul publicului.

Citeste si: Andrei, revoltat pentru că Albert a ieșit de mai multe ori favorit. Războinicul a răbufnit: „Nu merită să fie locul 1. Nu știu ce au văzut la el!”

În echipa Faimoșilor, Irisha și Sebastian se vor ataca reciproc și se va ajunge la jigniri. Sebastian nu se va feri să spună că nu este pe aceeași lungime de undă cu Irisha. Aceasta din urmă va dezvălui că Faimosul a numit-o „proastă”, lucru care a deranjat-o și a pornit un adevărat război între ei.

Dincolo de tensiunile din echipe, concurenții se vor lupta pe traseu pentru jocul de comunicare, însă înainte de a afla miza, Daniel Pavel le va face o surpriză de proporții Faimoșilor și Războinicilor.

Un nou concurent va intra în competiție cu forțe proaspete și hotărât să câștige. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ce concurenți de la Survivor România 2021 vor fi penalizați? Daniel Pavel, anunț neașteptat

După jocul de comunicare, Daniel Pavel va face un anunț care va lua prin surprindere pe toată lumea. Se pare că doi concurenți de la Survivor România 2021 au încălcat regulamentul competiției, iar pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, aceștia vor suporta consecințele.

„Doi concurenți care au încălcat regulamentul. Ei bine, faptele voastre, dragilor, nu pot fi trecute cu vederea.”, va anunța Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România 2021.

Cine va câștiga jocul de comunicare, ce concurenți vor fi penalizați, dar și cine va părăsi competiția Survivor România 2021 poți afla urmărind ediția de duminică a emisiunii, difuzată la Kanal D, de la ora 20:00.

Citeste si: Sindy l-a pus la punct pe Albert după ce au pierdut jocul de imunitate: „De când ieși favorit...” Nu s-a mai putut abține și i-a spus totul în față!

 


O nouă ediție plină de suspans a emisiunii ”Casa iubirii”. Sâmbătă, fetele și băieții au intrat cu o stare bună, însă Alexandra a ținut să-i reproșeze ceva lui Gagea.