„ Dacă nu săream din maşină şi nu fugeam, mă omora. M-a dat cu capul de bord. Suntem împreună de mult timp, nu a avut nicio ieşire violentă, dar acum, practic era alt om. Nu s-a comportat niciodată aşa, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Nu mai văd, am ochii lipiţi şi plini de sânge”, a declarat Daniela Crudu pentru Xtra Night Show.
Potrivit medicilor, Daniela Crudu a suferit un traumatism cranio-facial, entorsă de gleznă și fractură de piramidă nazală, aceasta din urmă necesitând operație.
Daniela Crudu se teme sa depuna plangere impotriva iubitului agresor
Daniela Crudu a declarat că nu vrea să depună plângere împotriva iubitului croat deoarece îi este frică să nu i se întâmple ceva și mai rău.
” Daniela era foarte speriată și plângea atunci când a fost rugată de polițiști să dea declarați. Tremura toată, nu putea să fie coerentă și spunea întruna ”mi-e frică”, ”mi-e frică”, nu vreau să depun plângere împotriva lui, nu vreau să mi se întâmple ceva și mai rău”, au spus martorii
Cine este iubitul agresor al Danielei Crudu
Se stie ca este un barbat de origine croata si ca are o situatie financiara buna. De altfel, Daniela Crudu a publicat mai multe fotografii din vacante, in care apare impreuna cu iubitul croat. Este usor de remarcat pe retelele de socializare ca tanara s-a bucurat de mai multe vacante in ultima perioada, ceea ce inseamna ca nici banii si nici relatia nu au reprezentat vreo problema pentru cei doi.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Daniela Crudu, batuta crunt! S-a aflat de ce a fost mutilata de iubit: ce a facut fosta asistenta TV
Citeste si: Cine este, de fapt, iubitul Danielei Crudu! A băgat-o pe brunetă în spital, după ce a bătut-o
Citeste si: BREAKING NEWS Iubitul Danielei Crudu a fost ridicat de politie! Ce a declarat