Cu o sarcină aproape la termen, Daniela Iliescu a împărtășit cu fanii săi de pe rețelele sociale cum a hotărât să nască. În timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri organizată pe Instagram, soția lui Culiță Sterp a spus clar că intenționează să nască natural, așa cum a făcut și în cazul primului copil, Milan.
Ce a spus Daniela Iliescu despre nașterea prin cezariană
Deși își dorește să nască natural, blondina nu exclude posibilitatea unei nașteri prin cezariană, în cazul în care medicii îi vor recomanda această variantă pentru siguranța ei și a bebelușului.
„În niciun caz nu sunt contra (n.r. cezarianei). Și nici nu m-aș încăpățâna, dacă într-o anumită circumstanță doctorul mi-ar recomanda. Am povestit deja despre experiența mea cu nașterea naturală. Dar dacă femeile aleg să aducă pe lume un copil prin cezariană, fie din frică sau orice alt motiv, e strict alegerea lor și eu orice prietenă, mi-am încurajat-o să facă așa cum simte.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Cum a fost prima naștere a Danielei Iliescu
Soția lui Culiță Sterp a vorbit și despre experiența sa de la prima naștere, unde a ales să opteze pentru epidurală, temându-se de durerile mari ale travaliului. Cu toate acestea, ea a descris întreaga experiență ca fiind mai puțin dureroasă decât se aștepta, reușind să își aducă fiul pe lume în doar două ore de la începerea contracțiilor.
Aceste amintiri au făcut-o pe Daniela mai încrezătoare și mai pregătită pentru venirea pe lume a fetiței sale, care va aduce un plus de fericire în familia lor.„Pentru mine a fost o experiență plăcută, de care îmi aduc aminte cu drag. La mine au început durerile și contracțiile la ora 14, iar la ora 16 l-am născut pe Milan, super rapid. Mi-am dorit peridurala pentru că îmi era frică de dureri, într-adevăr, însă la cât de repede s-au întâmplat toate, chiar dacă am făcut-o, mi-a zis medicul că nu îmi mai prinde 100%.
Culiță Sterp, tatăl fericit, este entuziasmat de faptul că va deveni din nou părinte și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va cunoaște fiica.
Cu fiecare zi care trece, familia lor se pregătește să își întâmpine noul membru și să trăiască emoțiile acestei perioade speciale.