Danka Ilic, o fetiță în vârstă de doar 2 ani, a fost dată dispărută acum o săptămână din Banjsko Polje, Serbia. Ultimele informații indică faptul că ea ar fi fost răpită de două femei românce și ar fi fost văzută ultima dată în Viena. Situația a generat o amplă operațiune de căutare, cu autoritățile din Serbia și Austria implicate în investigații intensive pentru a aduce copila în siguranță.
Danka ar fi fost răpită de două românce
Poliția vieneză a primit un videoclip scurt prin e-mail pe 31 martie, în care se observă cele două femei românce plimbându-se pe străzile din Viena împreună cu Danka. Cu toate acestea, ancheta este încă în desfășurare, scrie publicația muntenegreană Vijesti.
Markos Vitrich, un reprezentant al poliției locale din Viena, a menționat că nu există încă date concludente și că investigația este în curs de desfășurare.
Conform relatărilor, corespondentul RTS, televiziunea publică sârbă, a subliniat că autoritățile sunt acum în căutarea celor două femei, iar preocuparea majoră este de a stabili dacă acestea au ajuns în Ungaria sau în România. De asemenea, există suspiciuni legate de modul în care videoclipul cu Danka și cele două femei a ajuns la poliție.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Jurnalistul RTS a evidențiat că există o întârziere de 10 ore între momentul în care videoclipul a fost recepționat de către poliția vieneză și sesizarea autorităților sârbe.
Danka este căutată de Interpol
Danka a fost inclusă pe lista persoanelor dispărute de către Interpol, iar Ambasada Serbiei la Viena a făcut un apel către publicul larg pentru a oferi orice informații relevante care ar putea ajuta la găsirea ei și la aducerea ei în siguranță, scrie Sarajevo Times .
Danka are părul castaniu, ochi căprui și având o înălțime de aproximativ 85 de centimetri. Ultima dată când a fost văzută purta pantaloni violet și o jachetă verde măsline și avea părul legat într-o coadă de cal.