Data la care seniorii trebuie să prezinte documentele pentru recalcularea pensiilor: ,,Trebuie să ținem cont de cele trei elemente”. Simona Bucura- Oprescu vine cu explicații suplimentare pentru români

Autor: Diana Bostan
Actualizat: 05 apr 2024, 09:37

Ministrul muncii face noi precizări în ceea ce privește recalcularea pensiilor

Sursa: Pixabay

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a explicat cerințele privind documentele necesare pentru recalcularea pensiilor tuturor românilor.

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a adus la cunoștință publicului detalii esențiale privind modificările aduse de recenta lege a pensiilor, precum și procedura de recalculare a acestora.

Ce spune ministrul Muncii despre recalcularea pensiilor

Simona Bucura-Oprescu a evidențiat importanța acestor clarificări, în special din cauza dificultăților pe care le întâmpină mulți pensionari în procesul de obținere a documentelor necesare pentru recalcularea pensiilor lor.

Citește și: Cum poți ieși la pensie la vârsta de 60 de ani:,, Este o noutate în lege”. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Printre provocările majore se numără și situația în care companiile pentru care aceștia au lucrat în trecut au fost închise sau desființate, fapt ce complică procedura de obținere a adeverințelor cerute. Această problemă este accentuată de tarifele considerabile percepute pentru eliberarea acestor documente, care adesea depășesc posibilitățile financiare ale pensionarilor, creând astfel un obstacol în plus în calea obținerii unei pensii corecte și echitabile.

”Tocmai pentru întărirea principiului contributivității, dat fiindcă nu toate categoriile de persoane au beneficiat de prime, ore suplimentare, acord global au fost luate în calcul veniturile contributive pe care fiecare pensionar le-a avut, venituri contributive înregistrate. Acesta este motivul pentru care prevederile noii legi sunt bazate pe toată filozofia legii, în primul rând ca un pilon pe contributivitate, astfel încât în lege să ținem cont de trei elemente.”

, a spus Simona Bucura-Oprescu, pentru România TV, citată de DC News.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Data la care românii trebuie să depună documentele doveditoare

Simona Bucura-Oprescu a explicat că totalul punctelor acumulate este determinat de suma punctelor contributive, iar o noutate în acest sens este luarea în calcul a tuturor veniturilor în perioada de recalculare, începând cu 1 septembrie.

Această perioadă de recalculare este prevăzută să dureze 6 luni, timp în care pensionarii trebuie să-și aducă documentele justificative. În plus, au fost introduse și puncte necontributive asimilate, care includ perioadele de studii superioare, serviciul militar, perioadele de șomaj și, în cazul unora, chiar și perioadele de prizonierat, deși se speră că acestea sunt rare. Nu în ultimul rând, se iau în considerare și punctele de stabilitate, care încurajează muncă și stagiile de cotizare mai lungi.

Prin urmare, nu ne-am dorit lucrul acesta, îl cunoaștem, ne dorim să îl îmbunătățim și să venim cu ceva care să vă ușureze viața. Avem situație de la firul ierbii, dar sensul legii pe care noi am creat-o nu este în niciun caz de a vă pune pe drumuri, ci esențial este că vă recunoaștem drepturi care până acum nu v-au fost recunoscute”,  a

mai spus Simina Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Solidarității Sociale, pentru sursa menționată anterior.

Noua lege a pensiilor vine în sprijinul seniorilor

Simona Bucura-Oprescu a subliniat că este conștientă de dificultățile cu care se confruntă persoanele în vârstă și a asigurat că noua lege a pensiilor va fi în sprijinul lor.

Ministrul muncii a menționat că primește în mod constant semnale de la pensionari cu privire la problemele lor și încearcă să le rezolve pe cât posibil. Ea a subliniat că legea actuală creează drepturi care anterior nu au fost acordate, inclusiv dreptul de a beneficia de sporuri nepermanente și al 13-lea salariu. Ministrul Muncii a menționat că analizează legislația și încearcă să găsească soluții pentru a facilita accesul pensionarilor la aceste documente, având în vedere că procedurile actuale pot fi dificile pentru aceștia.

Citește și: Cum se face pensionarea anticipată în 2024? Reguli importante

În ceea ce privește tarifele ridicate percepute pentru eliberarea acestor documente, Simona Bucura-Oprescu a subliniat că este o decizie guvernamentală, dar a evidențiat necesitatea de a revizui prevederile legislative pentru a le adapta la nevoile pensionarilor fără a crea noi disfuncționalități. Ea a menționat că au fost inițiate întâlniri între reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice și Direcția de Asigurări Sociale a Ministerului Muncii pentru a găsi modalități de îmbunătățire a situației.